Jean-Jacques Moles: România, pământul făgăduinței

0

Rar un străin care să fotografieze și să vorbească cu atâta drag despre România. O spunem din start: citiți interviul, observați încărcătura emoțională a cuvintelor, umanitatea demersului și empatia din subtext, și lăsați-le să curgă așa cum le așterne fotograful francez. Jean-Jacques Moles nu doar a fotografiat România, ci a trăit-o în timp ce fotografia. Așa se face că portofoliul sau debordează de frumusețe, simplitate și autenticitate. Prima vizită o face în 1990. Timp de aproape 30 de ani ne vizitează țara, în șederi repetate, ceea ce-i permite să fie un observator extrem de atent al lumii țărănești și a evoluției acesteia. În toată această perioadă a învățat să călătorească și să fotografieze altfel, mai liniștit, mai așezat, ascultând cu răbdare istorisirile oamenilor.

Fotograf-călător, globe-trotter pe mapamond, și-a încetinit ritmul în România cucerit de o ruralitate autentică și ospitalieră. Empatic și mereu uimit, strânge povești extraordinare. Fotografiază frontal de cele mai multe ori, curat și foarte onest, la modul aproape naiv, surprinzând o lume revolută care nu pare încă să fie foarte afectată de transformările galopante ale ultimelor decenii. Iar personajele sale, atât de autentice în portrete de grup sau singulare, par desprinse din poveste. Jean-Jacques Moles conferă spațialitate și context subiecților săi, îi leagă istoric de un loc și de un timp anume, îi fixeaza în memorie. România este fidel surprinsă între tradiție și modernism, în imagini de-o naivitate absolut încântătoare. Iar fotograful pare să țină cont atunci când duce aparatul foto la ochi doar de resorturile sale interioare si de complicitatea abandonului în voia celuilalt, nesupuse niciunui canon care ne învață instituționalizat ce, cum și când să fotografiem. Ori asta poate presupune o înțelegere superioară a fotografiei ca artă, dincolo de clișee și total dezinteresată în meschinării ridicole. Jean-Jacques Moles face antropologie culturală, plasând în centrul preocupărilor sale povestea omului din această parte de lume.

 

Jean-Jacques Moles la Ieud (Maramureș), 1997 © Vasile PopJean-Jacques Moles

  • născut în 1952, Franța
  • profesor și institutor
  • expoziții în Franța (Arles, Bordeaux, Toulouse, Marseille, Paris etc) și străinătate: Slobozia, București, Iași (România), Asuncion (Paraguay), Rio de Janeiro (Brazilia), Havana (Cuba), Cotonou (Benin), Lowel (SUA) etc

 

"Terres promises", coperta„Terres promises”

  • broșură, 20 de pagini
  • format: 21 x 27cm
  • preț: 7 euro, inclusiv transportul
  • comandă: Moles Jean-Jacques, Bèausejour, 82500, Maubec, France
  • adresă mail: j.j.moles@orange.fr

 

"Roumains en regard", coperta„Roumains en regard”

  • anul publicării: 1999
  • dimensiune: 21 x 30cm
  • text: Renaud Camus
  • 64 de pagini, 50 de fotografii alb-negru
  • preț: 15 euro, inclusiv transportul

 

"Je suis Grigoire..." coperta„Je suis Grigore…”

  • catalog de expoziție (Abbaye de Flaran, Gers, France)
  • dimensiune: 20 x 25cm
  • 68 de fotografii alb-negru
  • text: Noël Tamini și Jean-Jacques Moles
  • preț: 16 euro, inclusiv transportul

 

Dialogul cu Jean-Jacques Moles s-a purtat prin e-mail. Planificarea inițială era să redactăm un text pe marginea câtorva întrebări trimise fotografului francez. Cursivitatea și naturalețea frazelor, emoția din spatele cuvintelor, multitudinea de informații oferite ne-au determinat să păstrăm forma clasică a unui interviu, întrebare-răspuns, fără a interveni în vreun fel asupra textului. Îl aveți mai jos, cu specificația că intertitlurile ne aparțin.

 

Cel mai frumos cadou

  • (Mondorama) Când ați realizat primele cadre din proiect?
  • (J.J. Moles) Am descoperit România în iulie 1990, la șase luni de la împușcarea lui Ceausescu. Țara se deschidea spre lumea exterioară, iar eu eram liber și plin de dorințe… Încurajat de un prieten elvețian, Noël Tamini, iată-mă la Slobozia, în marea câmpie a Bărăganului, între București și Marea Neagră, invitat să gust savoarea unei nunți țigănești. La sosirea mea, sărbătoarea anunțată se terminase deja… Noii mei prieteni de la Muzeul Național al Agriculturii din România m-au consolat făcându-mă să le descopăr regiunea din județul Ialomița și casele: ciobani, țărani, profesori, romi căldărari… Ei sunt primele mele subiecte.
Păstor ocazional pa malul Lacului Fundata, în stepa Bărăganului, Gheorghe Doja, 1996 © Jean-Jacques Moles

Păstor ocazional pa malul Lacului Fundata, în stepa Bărăganului, Gheorghe Doja, 1996 © Jean-Jacques Moles

  • (M) Câte vizite ați făcut în România? Cât timp a durat documentarea?
  • (J.J. Moles) Cel mai frumos cadou al inițierii mele în România urma să fie ospitalitatea din jur. Mă simt binevenit, porțile mi se deschid, paharele se umplu, masa e pusă de îndată, indiferent de oră, curiozitatea este reciprocă, limbile se dezleagă… Prietenia se leagă: ea a fost motorul dorinței mele de a mă întoarce pe propriile urme, timp de aproape 30 de ani. Ultima mea ședere, în decembrie anul trecut, a fost probabil a cincisprezecea… Cu fiecare ocazie, fotografiile au îmbogățit albumul. Decât să-i zic documentare, aș vorbi mai degrabă de colectare, fără premeditare sau ostracism, întâlnire cu întâlnire, ca o mărturie emoțională…

 

„Recunosc că am o slăbiciune…”

  • (M) Ce regiuni ați vizitat în România și ce v-a impresionat cel mai mult? Aveți o regiune preferată?
  • (J.J. Moles) După stepă, în sud, un an mai târziu, iată-mă tocmai în nord, în Maramureș. Sosind cu trenul de noapte în Baia Mare, am părăsit rapid orașul pentru a lua un autobuz hodorogit și care avea pană… dar care mă va duce totuși până în Ieud. Acolo, în piața satului, parcă așteptându-mi sosirea, un mare vorbăreț, care vorbea germană, engleză și franceză, măsurând din ochi străinul care trece, m-a salutat, pentru ca, fără chef, să mă însoțească până acasă la el, ceva mai departe, pe strada principală a acestui sat lung, lângă o frumoasă biserică din lemn. Gavril „Ciucla” Chindris, profesor de biologie la liceul local, a fost pentru câteva zile gazda mea atentă.
    Pe podul care se întinde peste râul Ialomița, în sezonul cald, Buiești (Ialomița), 1997 © Jean-Jacques Moles

    Pe podul care se întinde peste râul Ialomița, în sezonul cald, Buiești (Ialomița), 1997 © Jean-Jacques Moles

    De-atunci a rămas un punct de reper pentru mine, de-a lungul șederii mele în zonă. Mai târziu, aveam să descopăr, uluit, Bucovina și mănăstirile sale, Țara Moților în splendoarea sa autumnală… Și chiar Basarabia vecină, în raionul Cahul, în sudul țării. Recunosc că am o slăbiciune pentru Maramureș, despre care se spune că este „istoric”: sunt uimit de lumea țărănească, de lucrarea de piesagistică a cosașilor, de habitat, de respectul tradițiilor, de ospitalitatea și arta de a trăi.

 

Elogiul lentorii vs frenezia digitalului

  • (M) De ce ați ales să fotografiați în alb și negru, pe film?
  • (J.J. Moles) Cu siguranță e o chestiune de sensibilitate… Am învățat să fotografiez de tânăr, la școala normală de institutori din Montauban, în sud-vestul Franței. La vremea respectivă nu aveam de ales. Dar am avut ocazia să învățăm developarea filmelor și imprimarea alb-negru în laboratorul școlii. Această tehnică nu m-a părăsit. Filmul este privilegiul oamenilor care nu se grăbesc. Suntem concentrați pe fotografii. Avem răbdare să alegem cea mai bună perspectivă pe foaia de contact. Lăsăm să se coacă tirajele de lectură înainte de a alege clișeul care va rezista la uzura timpului. Filmul este elogiul lentorii, la polul opus față de frenezia digitalului.
 Două cupluri de țărani, într-o duminică, Budești, Maramureș, 1997 © Jean-Jacques Moles

Două cupluri de țărani, într-o duminică, Budești, Maramureș, 1997 © Jean-Jacques Moles

  • (M) Modul dvs. de fotografiere este foarte curat, foarte onest, aproape naiv, iar personajele par desprinse din poveste. Cum ați interacționat cu oamenii?
  • (J.J. Moles) Mi se pune adesea această întrebare. Recent, înainte de ultima mea expoziție, vara trecută („féminin Pluriel” care adună portrete de femei), o fetiță, înconjurată de toate acele priviri care ne încercuiau, m-a întrebat, candidă: ”Dar cum faci să-i fotografiezi pe toți acești oameni?” În realitate, actul fotografic, așa cum îl practic, este rodul unei relații dintre fotograf și modelul său și dorința reciprocă de a păstra o urmă a acestui moment împărtășit. E simplu. Cu condiția să lași timp întâlnirii, să permiți fiecăruia să câștige încrederea celuilalt, apoi ne putem lăsa unul în voia celuilalt. Fără complicitate nu e fotografie.

 

„În România am învățat să călătoresc și să fotografiez altfel”

  • (M) Există multă autenticitate în imagini, atât în ceea ce-l privește pe fotograf, cât și pe subiecții săi. Ați vrut să suprindeți asta de la început sau acest lucru a apărut în timpul documentării?
  • (J.J. Moles) La începutul practicii mele am fost ispitit de spontaneitatea unei scene, de momentul decisiv, eram mai degrabă „vânător de imagini”. În România am învățat să călătoresc și să fotografiez altfel. Cum să refuzi ospitalitatea oamenilor pe care-i întâlnești? Cum să nu fii interesat de ceea ce vor să povestească despre existența lor? Această ascultare implică timp, fotografia trece în plan secund, ea se va întâmpla, în mod natural, dar fără grabă.
    Grigore cântă la tulnic alături de vecinii săi, Botiza, 1997 © Jean-Jacques Moles

    Grigore cântă la tulnic alături de vecinii săi, Botiza, 1997 © Jean-Jacques Moles

    Când am realizat această schimbare, mi-am vândut Nikon-ul 24X36 pentru a-mi cumpăra un aparat de format mediu, de ocazie, un Mamiya 6, care rămâne aparatul meu preferat. Dacă subiecții mă întreabă cum ar trebui să se prezinte în fața obiectivului, le răspund: „Cum sunteți în acest moment, rămâneți naturali, asta e ceea ce contează pentru mine.” Vreau să fie actori ai acestui moment împărtășit. Din partea mea, sugerez un loc umbrit, pentru o lumină mai bine controlată. În fața unui grup, îmi permit anumite aranjări, astfel încât nimeni să nu fie ascuns. Dar asta e tot.

 

Insula de rezistență

  • (M) Este o lume aproape dispărută în imaginile dvs., care subzistă dificil în fața transformărilor moderne. Cât credeți că poate fi păstrată această lume? Este ea în pericol să dispară?
  • (J.J. Moles) Când am început, acum aproape treizeci de ani, am plonjat într-o lume rurală care mi-a amintit de copilăria mea, rurală și ea, într-un sătuc din sud-vestul Franței. Munca câmpului, încă foarte puțin mecanziată, animalele de la fermă, animalele de tracțiune, veceurile din fundul curții, mirosul de fân… Când, la începutul verii, am revenit la prietenii mei țărani din Budesti, Valeni sau Strâmtura, i-am văzut mereu cu coasa în mâini sau cocoșați de efortul de a clădi căpițele care modelează peisajul. Bineînțeles că observ schimbările: habitatul se schimbă, parcul auto se modernizează, în majoritatea familiilor, cel puțin unul dintre membri lucrează în Europa de Vest… Maramureșul, pe care-l numim istoric, de la Sighet la Borșa, îmi pare o insulă de rezistență la tsunami-ul globalizării. Tradiția, munca, muzica …încă rezistă. Cât timp, nu știu.
  • Ileana și nepoata sa, în stradă, în fața casei ei, Budești, 1998 © Jean-Jacques Moles

    Ileana și nepoata sa, în stradă, în fața casei ei, Budești, 1998 © Jean-Jacques Moles

    (M) Acesta este un proiect de antropologie culturală. Acest subiect apare adesea în preocupările dvs.?

  • (J.J. Moles) Fotografiind oameni de diferite origini și din diferite medii sociale, mă interesează modul lor de viață, preferințele lor religioase, cultura lor, folclorul lor… Aceste clișee preiau inevitabil o valoare antropologică. Abordarea mea nu apare ca o metodă de lucru care ar aparține unui cercetător universitar. Îmi place să mă deplasez fără un scop precis, receptiv la lumea care mă înconjoară, pregătit pentru neașteptat, ca „un fotograf călător deschis către frumusețea luminii și emoțiile întâlnirii”. Deci, dacă fotografiile mele spun povestea omului, diversitatea sa, evoluția sa, atunci vorbesc despre antropologie, să-i zicem antropologie intuitivă.

 

O întâmplare simpatică

  • (M) Știm că ați expus imagini din proiect în România. Cum au fost ele primite de public?
  • (J.J. Moles) Prietenii mei de la Muzeul Național al Agriculturii, la Slobozia, mi-au organizat prima expoziție în țară în 1998: „Romania, Oameni”. Acesta a fost un succes pentru mine: să repun fotografiile în contextul lor original, să le confrunt cu subiectele mele. Cercul s-a închis. Am trimis printuri de filme în passe-partout. Au făcut încadrarea în mod artizanal. A fost o lucrare comună. Unii oameni fotografiați au venit la vernisaj, inclusiv o familie de romi, frumos îmbrăcați pentru ocazie. Aceste momente sunt suplimente de fericire pentru mine. În general, constat că fotografiile sunt apreciate. Naturalețea scenelor, albul și negrul își fac efectul.
  • Vasile Perla, Vasile Brumar, zis Marincău, și Petru Rusuhu, zis Rus, duminică, în centrul satului, Botiza, 2000 © Jean-Jacques Moles

    Vasile Perla, Vasile Brumar, zis Marincău, și Petru Rusuhu, zis Rus, duminică, în centrul satului, Botiza, 2000 © Jean-Jacques Moles

    Ultima mea expoziție, în luna octombrie a acestui an, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, în fața unui public universitar, a avut parte de o primire favorabilă, lucrarea fiind recunoscută pentru caracterul său antropologic. Doar o întâmplare simpatică, pentru a ilustra acest lucru. Înainte de a fi atârnate pe pereți, în holul de la intrarea în universitate, profesorul Marius Dumitrescu a descoperit fotografiile, aflate încă pe jos. A manifestat imediat un mare interes pentru această expoziție și m-a poftit rapid în biroul său pentru a face cunoștință și mi-a propus de îndată să vizitez, începând din zilele următoare, câteva situri arheologice din Moldova. O întâlnire nouă și frumoasă și legături care încep să se țeasă.

Gheorghe și Elena Capbun continuă să-și cultive grădinile, ceea ce îi face să se poată întreține singuri în ciuda vârstei lor, Miloșești, Ialomița, 2000 © Jean-Jacques Moles

Gheorghe și Elena Capbun continuă să-și cultive grădinile, ceea ce îi face să se poată întreține singuri în ciuda vârstei lor, Miloșești, Ialomița, 2000 © Jean-Jacques Moles

  • (M) V-a schimbat fotografia impresia despre România? Dacă da, în ce fel?
  • (J.J. Moles) Fotograf-călător sau călător-fotograf, nu intenționez să descopăr lumea fără a păstra din ea urme. Am descoperit pentru prima dată România cu ochii, cu simțurile, cu inima. Înainte de a o vedea prin lentilă. Practica fotografică mi-a permis cu siguranță să facilitez anumite întâlniri, să accelerez relația în unele cazuri. A doua oară îți permite să fixezi impresiile, să concretizezi experiența trăită. Dar aș fi putut iubi țara și fără aparatul foto.

 

Bunicii adoptivi

  • (M) La ce proiecte lucrați în prezent? Vă reîntoarceți în România pentru a mai face fotografii? Dacă da, pe ce temă?
  • (J.J. Moles) În prezent sunt în proces de publicare a unei broșuri, „Pământul făgăduinței”, care cuprinde texte rezultate în urma întâlnirilor, în timpul „aventurilor” mele prin Maramureș, ilustrată bineînțeles cu fotografii. Acest lucru îmi va permite să informez, să arăt o altă imagine a României decât cea vehiculată în general de mass-media, și să îmi fac cunoscută munca. „Pământul făgăduinței”, expoziția, trebuie să revină la Baia Mare în vara lui 2020, în cadrul muzeului etnografic al orașului. Intenționez să mă întorc în România. Am prieteni adevărați acolo. Vreau să îi revăd. Copii lor cresc, își fac viața. E interesant pentru mine să le cunosc destinul. Să înțeleg evoluția țării la nivel de individ, familie, dar și mai pe larg.
    Tânără care s-a întors de pe câmp, Budești, 1998 © Jean-Jacques Moles

    Tânără care s-a întors de pe câmp, Budești, 1998 © Jean-Jacques Moles

    Așa că da, mă voi întoarce în Bărăgan, unde știu că prietenii mei Viorica, etnograful, și Nicolae, profesorul artist, îmi vor deschide ușa și mă vor însoți din nou pentru a le descoperi regiunea. Voi merge să mă reculeg la mormântul Elenei și al lui Gheorghe, bunicii mei adoptivi din Milosesti. Mai spre nord, mă voi întoarce în aceste sate din Maramures, la Ileana, Gheorghe și Viorica, la Budesti, în casa de oaspeți a prietenului Chindris, la Ieud. La ferma lui Grigore, lăutarul, de la Strâmtura, care se va grăbi să-mi umple paharul și să se așeze la masă cu mine în jurul unei „mămăligi cu brânză” înainte de a-i revizita domeniul de care este foarte mândru. Și da, de fiecare dată voi face noi fotografii, care vor veni, în funcție de caz, să pecetluiasă o prietenie, să imortalizeze scene din viață, să încetinească puțin timpul. (F.S.)

Share.

Lasa un Comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

English EN German DE Russian RU Italian IT French FR Romanian RO
error: Continutul este protejat!