Oliver Merce: Ultima redută

Seria lui Oliver Merce are la bază fotografiile de stradă realizate de fotograful timișorean în ultimii șapte ani de zile. Chiar dacă nu se află printre preocupările sale majore, copiii sunt în fotografia lui Oliver Merce o preocupare constantă. Fără corsetul care se numește casă, școală, copilăria e singura vârstă fericită a omului care poate scruta subliminal, fără a fi judecată, derapajele unei lumi din care încă nu face parte. Tiparele prestabilite ale lui Procust sunt încă departe. Omul mic e ceea ce este în mod natural. Pe asta s-a bazat și fotograful, ca o ultimă redută din care nimeni nu vrea încă să evadeze și pe care o apără toți, inconștienți, suverani și imberbi. Imaginile sunt publicate pentru prima oară ca un corpus unitar.

 

Oliver Merce

• născut în 1977
• locuiește în Timișoara
• studii: Universitatea Transilvania din Brașov (Facultatea de Silvicultură)
• expoziții personale și de grup: Timișoara, Iași, Ploiești, Negrești-Oaș, București, Cluj-Napoca, Bielsko-Biala (Polonia)
• premii naționale și internaționale
• cărți: “The Anatomy of Decay” (2016), “For You” (2019)
• website: http://www.olivermerce.ro

„Am încercat să arăt imaginația, bucuria sau tristețea copiilor. În copii eu văd libertatea naturală, poate adevărata libertate. De asemenea, văd în ei individualitatea în sensul de unicitate, originalitate. Asta până când societatea îi uniformizează cu tăvălugul ei”, ne lămurește Oliver Merce.

Fotografia sa se consumă estetic, dar și „politic”, copiii devenind, fără intenție, purtători de mesaje pro sau contra lumii în care trăiesc. Ori, pur și simplu, emisarii lumii lor. Imaginile sunt de cadru general, generoase ca spațialitate, dar genul de fotografie-portret axată nu pe chipul personajelor ori pe starea interioară indusă de fizionomie, ci pe atitudine și postură, ancorate în realitatea imediată.

România „normală”

Forma imaginii este dată de observația directă a străzii, de scena care se derulează sau se va derula în fața fotografului, într-un timp mai scurt sau mai lung. Este o fotografie retorică în care copiii nu se poziționează vizavi de ceva anume, ei sunt poziționarea necondiționată, inconștientă și necondamnabilă față de acel ceva. Astfel că momentele surprinse nu se epuizează vizual odată cu lecturarea lor de către privitor, ci se întind înafara cadrului, în poveste și alegorie. Emoționantă este scena în care, în nepăsarea generală, o fetiță încearcă să prindă căuș apa de ploaie.

Altele pot funcționa ca un avertisment: imaginea de cover în care copilul cu ochelari (vede mai bine realitatea?) privește strâmb la lume. Tot netrebnica lume este pusă la zid în imaginea cu copilul și pistolul lipit în mod amenințător de chip. „România normală” din afișele electorale este tratată ori cu furie, ori cu o totală lehamite, unul dintre personaje o strigă dinăuntru, altul o spionează fără chef dinafară, dar nu e sigur că o vede… Alții nu vor să vadă sau să accepte lucrurile, vezi copilul cu căciula trasă pe ochi sau cel care-și acoperă ochii pentru că realul imediat e prea deprimant.

Lumea nealiniată

Lumea copiilor lui Oliver Merce e asemănătoare cu cea care se reflectă într-o picătură de apă: nealiniată. Dar atât de reală!… O imagine ochi-de-pește, pe cât de de inocentă pe atât de plină de substanță. (F.Ș.)