Bánhegyesy Antal: Orthodoxia

Cu ”Orthodoxia”, Bánhegyesy Antal face o incizie cu bisturiul, fără anestezie, asupra Bisericii Ortodoxe Române și a statului român. Abordarea imagistică este frontală și fără echivoc, nu e loc de politețuri acolo unde se contruiește de cele mai multe ori fără noimă, pe bani publici și pe spatele enoriașilor. Parcurgând fotografiile, senzația e aceea a unei caste opulente care-și păstrează turma săracă și neștiutoare la porți închise. Tânărul fotograf atrage atenția asupra a ceea ce el numește ”un proces centralizat de manipulare și formare a identității prin răspândirea simbolică și abruptă a Bisericii Ortodoxe”. Bánhegyesy Antal nu oferă răspunsuri, dar ridică justificat întrebări incomode. Imaginile sunt, în primul rând, de o mare forță vizuală. Dincolo de aceasta, se simte pamfletul la modul cel mai fin și academic, fără înverșunare, fără batjocură, fără puneri cu spatele la zid gratuite. Dar și fără prejudecăți. Imaginile înfierează acolo unde este cazul absurdul, vezi, de exemplu, construcțiile ridicate în mijlocul câmpului, sau situația ”bisericii în biserică”, preamărirea, opulența nejustificată, îndepărtarea de oameni, patriotismul ieftin, mistificarea realității.  O documentare curajoasă și asumată face din ”Orthodoxia” lui Bánhegyesy Antal o operație pe cord deschis. Proiectul a fost expus în această toamnă la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în cadrul Fotopia Collective Festival. (F.S.)

 

Bánhegyesy Antal

• născut în 1989, Cluj-Napoca
• actualmente trăiește și lucrează în Budapesta
• studii: Universitatea Tehnică (Informatică), Cluj-Napoca; masterat în fotografie la Universitatea Moholy-Nagy de Artă și Design, Budapesta; Școala de Imagine Les Gobelins (Fotografie), Paris
• expoziții personale: Cluj-Napoca, București, Budapesta; expoziții de grup: Londra, Varșovia, Bratislava, Praga, Viena etc
• premii: Black and White Photographer of the Year International (Londra), National Geographic Photography (Budapesta), CEWE International (Berlin), Matera European Photography (Italia), Robert Capa Grand Prize (Ungaria) etc
• publicat în: The Guardian, British Journal of Photography, The Calvert Journal, Black and White Photography Magazine, C41 Magazine etc
• website: http://www.banhegyesy.com/

 

”În primăvara anului 2016 am avut o puternică dorință de a mă urca în mașină și de a hoinări prin țară, dar nu pentru a călători de plăcere. A fost un voiaj lung în România: 29.000 de kilometri și 3.100 de ore petrecute pe drum, timp în care m-am pierdut de opt ori.

 

Povestea din Ungheni

Ce căutam în cele mai îndepărtate și ascunse sate românești? Ce m-a făcut să urc din nou și din nou în mașină pentru a vizita bisericile ortodoxe din România? De ce m-am aplecat cu atâta atenție asupra Bisericii Ortodoxe Române mai mulți ani de zile deși nu sunt român? Nici ortodox. Am mers de la o biserică la alta timp de trei ani deși nu sunt religios. M-am născut în Transilvania, într-o familie maghiară. Ce mă face să intru într-un mediu din care nu fac parte și în care voi fi străin pentru totdeauna?

Există o poveste în istoria familiei noastre despre o biserică greco-catolică din Nyárádtő (Ungheni, Mureș – n.n.), un oraș cu 6.000 de locuitori în care majoritatea populației este de naționalitate română. Respectiva biserică de peste 100 de ani a trecut în timp în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române. Recent, aceasta a început să construiască o altă biserică peste cea veche. Așa s-a născut situația absurdă a unei «biserici în biserică».

 

Sarabanda inaugurărilor

De la schimbarea regimului, în România au fost construite mai mult de 7.000 de biserici ortodoxe. Mai mult de 1.000 sunt astăzi în construcție. Asta înseamnă că în ultimii 30 de ani, la fiecare a doua zi s-a inaugurat o biserică ortodoxă în România. Ce poate sta în spatele acestui fapt? Se îndreaptă oamenii înspre religie din nou? Sau suntem martorii împuternicirii Bisericii Ortodoxe?

Pentru a ne apropia de un răspuns, ne întorcem în timp cu 100 de ani, la sfârșitul Primului Război Mondial, când dimensiunea teritoriului României s-a dublat. Multe provincii cu medii culturale, istorice și naționale diferite au fost alipite într-o singură țară.

Acest final glorios a adus câteva probleme României: țara cu o populație mai mult sau mai puțin omogenă a devenit o țară cu mai multe naționalități diferite. Ceea ce risca să devină o amenințare pentru identitatea națională, anterior puternică și unificată. Iar această identitate națională era crucială pentru nou înființata Românie Mare.

 

Educația și religia

În timpul regimului comunist, instrumentul statului pentru consolidarea identității naționale și unificarea straturilor socio-culturale a fost, în principal, educația. După schimbarea regimului, noua resursă a statului este religia, mai precis Biserica Ortodoxă. Identitatea națională și apartenențele religioase merg mână în mână în România.

Așa cum spune și politologul român Iuliana Conovici, «Biserica Ortodoxă este pe cale să devină instituția amintirii sociale și politice. Se pare că scopul statului român și al Bisericii Ortodoxe este de a institui o identitate națională omogenă întrucât statul român dorește să se legitimeze prin religie. Iar Biserica Ortodoxă folosește retorica identității naționale ca instrument de mobilizare.”

Cum este posibil ca în vremurile noastre, când observăm înstrăinarea oamenilor de sensul istoric al Bisericii, în România lucrurile să se petreacă invers? Se află puterea spirituală a Bisericii Ortodoxe Române într-un proces de întărire? Sau este doar o poziție artificială, poziționată central ideologic și economic datorită statului român?

 

Necesitate sau manipulare?

Conform unui sondaj, în anul 2003 circa 90% din populație avea încredere în Biserica Ortodoxă Română. În 2011 același sondaj arăta un procent de 84%. Nu pare o scădere drastică, dar în 2015 acest procent a fost de doar 58%. Care ar putea fi explicația?

În primul rând, aceste procente ar putea reflecta procesul laicizării în societatea românească. Acest lucru este dovedit prin cifre: doar 17% din cei 58% merg la biserică cel puțin lunar. În al doilea rând, spectaculoasa răspândire a bisericii în toată țara, opulența cu care se afișează și sprijinul financiar neclar ar fi putut provoca această lipsă de încredere. Venitul anual al Bisericii Ortodoxe este mai mare decât bugetul anual al celui de-al doilea oraș ca mărime din România (Cluj-Napoca – n.n.). În plus, 80% din construcțiile de biserici se fac cu fonduri publice și doar 20% dintre acestea provin din surse private, cum ar fi donațiile.

 

Întoarcere în timp

Sunt acestea semnele unei mișcări disperate către o structură de putere pentru a ajunge la sufletele oamenilor într-o societate din ce în ce mai modernă și mai laică? Sau, mai degrabă, ar putea fi indiciul potrivit căruia Biserica preia rolul formării identității naționale, dornică de hegemonie în procesul de creare a unei Românii, utopic și omogen guvernate politic și cultural?

Dimensiunea fondurilor publice este, fară îndoială, o chestiune de stimulare politică. 87% din banii alocați construcțiilor de biserici în România merg către Biserica Ortodoxă, în situația în care mai sunt alte 18 culte recunoscute oficial în țară. Proiectul atrage atenția asupra unui proces centralizat de manipulare și formare a identității prin răspândirea simbolică și abruptă a Bisericii Ortodoxe, care continuă într-un alt format încercarea de omogenizare națională a erei comuniste.” (Bánhegyesy Antal)