Petrut Calinescu: The Black Sea Stories

Antropologie socio-culturala, asta face Petrut Calinescu in minunatul sau proiect, “The Black Sea”. Nu studiaza omul ca fiinta biologica, ci ca arhetip cultural, subsumat unei comunitati locale, regionale sau nationale; tributar insemnat al unor habitudini colective specifice. Proiectul sau trece mult dincolo de simplitatea unui fotoreportaj de calatorie. Periplul in jurul Marii Negre este un discurs vizual fascinant despre cultura materiala si spirituala a comunitatilor cu care a interactionat. Despre diversitate. Despre arhaic. Despre traditii si obiceiuri intalnite pe drum, specifice unor colectivitati care se rup incet-incet de radacini. Despre ceea ce inca ramane din ceea ce piere. Cu „The Black Sea” se deschide, se imbogateste si se fixeaza in acelasi timp o pagina noua in mostenirea culturala euro-asiatica. Cu sau fara voie, Petrut Calinescu devine martorul nomad al unor civilizatii inca vii, presate si constranse de vremurile moderne sa alunece lent, dar sigur, intr-o zona crepusculara. Imaginile sunt calde, primitoare, caci timpul mai are inca rabdare cu oamenii.

 

Petrut Calinescu

• nascut in 1976, Constanta
• absolvent al Scolii Superioare de Jurnalism, Bucuresti
• licentiat in Stiintele Comunicarii si Mass Media
• membru al Agentiei britanice Panos Pictures
• a publicat in: Sunday Times Magazine, New York Times, Business Week, The New Statesman, 6 Mois, Vice International, As Magazine, Esquire, Discovery Channel etc.
• co-fondator al Centrului pentru Fotografie Documentara (http://cdfd.ro/)
• in 2017 a lansat primele granturi pentru fotografie in Romania
• website: petrut-calinescu.com

 

Petrut Calinescu a calatorit si realizat reportaje in Afganistan, Bolivia, Egipt, Kenya, Guinea Bissau, China, India, la care se adauga toate tarile din Europa de Est si din bazinul Marii Negre. Este multipremiat pentru imaginile sale si expus intens in tara si in strainatate. Proiectul “The Black Sea” a fost prezentat pana acum in Brazilia, Cehia, Polonia, Lituania, Romania. Primele imagini au fost realizate la inceputul anilor 2000, pe tarmul romanesc al Marii Negre. Proiectul este inca in derulare.

 

Mondorama – De la ce a pornit proiectul? Care a fost idea care te-a pus in miscare?

Petrut Calinescu – M-am nascut in Constanta si asa am dezvoltat din start dependenta de mare. E posibil sa-mi fi incalcit intre timp chestiile astea in cap si sa-mi fi indus eu ideea asta, dar prima mea amintire din copilarie e de la mare.

Prin 2009, impreuna cu un prieten jurnalist, Stefan Candea, cu care tot planuiam o calatorie mai serioasa, am hotarat la o bere sa facem un tur al Marii Negre. Ne-am zis ca e o zona atat de apropiata noua despre care, cu mici exceptii, nu stiam mare lucru. Demisionasem amandoi de cativa ani de pe la ziarele unde lucram si cautam sa facem ceva ce ne placea cu adevarat.

 

M – Cu ce ai calatorit, unde ai dormit, ce fel de oameni ai intalnit? 

P. C. – Ne-am suit in masina la inceputul verii lui 2010 si timp de patru luni am facut inconjurul marii, trecand prin Bulgaria, Turcia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Nagorno Karabakh, Georgia, Abhazia, Rusia, Ucraina, Transnistria si Moldova. De dormit am dormit mai mult la hoteluri, in putine cazuri la oameni. Cand ai de facut distante atat de mari (in total au fost vreo 15.000 km) ai avantajul ca scanezi mai multe locuri, dar dezavantajul ca nu apuci sa vezi sau sa intelegi mare lucru. Asta pe langa faptul ca niciunul dintre noi nu vorbea rusa sau turca.

Interactiunea cu oamenii in cazul nostru, cu putinele exceptii cand am gasit vorbitori de engleza, a fost redusa. Oamenii-s misto peste tot, prietenosi si bucurosi de vizitatori. E amuzant, dar asa cum la noi se spunea ca daca mergi la bulgari, ramai fara masina, peste tot am fost avertizati ca in urmatoarea tara o s-o patim: ba ca o ne fure, ba ca e nasoala mancarea, ca sa enumar doar cele mai blande opinii despre vecini.

 

Intre traditional si modernism

M – Ce inseamna pentru un fotograf documentarea unui tinut vast, atat ca spatiu geografic, dar mai ales ca spatiu cultural?

 P.C. – Am plecat de la inceput cu ideea ca in cele 3-4 luni sa nu faceam mai mult decat o recunoastere a zonei si o identificare a locurilor in care vrem sa ne intoarcem. Sint tari in care am stat doar o saptamana, de exemplu. Chiar si pentru a identifica povesti la care sa revii ulterior, e putin. Dar cred ca am zgariat un pic suprafata, ne-am facut o idee despre ce ne-ar interesa.

 

M – Ai traversat o sumedenie de culturi si civilizatii in periplul tau, istorii vechi, dar si randuieli mai noi. Cat de ancorate mai sunt aceste comunitati in traditie si cat de supuse schimbarii vremurilor de azi?

P. C. – Tarile din jurul Marii Negre au influente din doua directii: Rusia si Turcia. In Turcia, in afara Istanbulului si a Ankarei, lumea este extrem de conservatoare. Cred ca doar in orasele astea doua si in statiunile cu straini poti vedea cupluri de localnici tinandu-se de mana in public. In Azerbaidjan s-a urlat la noi pe strada ca aveam pantaloni scurti (bermude peste genunchi). A fost si mai ciudat ca asta se intampla intr-o zona de blocuri gen Pantelimon. In restul tarilor cu influenta sovietica atmosfera e destul de familiara – cu aceleasi contraste dintre modernism si traditional.

 

M – Multe dintre regiunile vizitate sunt inca instabile politic. Ti-a fost pusa vreodata viata in pericol? Daca da, ne poti povesti o intamplare?

P. C. – Instabila politic e si Romania… Zona Marii Negre, intr-adevar, a fost plina de conflicte recente, dintre toti doar noi si bulgarii am scapat neciufuliti. Majoritatea conflictelor s-au incheiat la inceputul anilor 90‚ iar cele care mai continua si azi sunt mocnite: Nagorno Karabach, Osetia, Abhazia, Ucraina. Cred ca trebuie s-o cauti binisor ca sa patesti, totusi, ceva, sau sa ai ghinion – lucru valabil si in Romania. Pericolul real au fost ceilalti soferi – Georgia si Abhazia fiind fruntase. Nu mi-a fost clar de ce, dar le place sa circule noaptea cu farurile stinse. Inchipuie-ti o Lada neagra, pe un drum plin de gropi, ca vine din fata, clatinandu-se… Daca e seara, te prinzi doar dupa ce a trecut. In Abhazia cimitirele sint pline de tineri, se spune ca au murit mai multi in accidente de masina din ’90 pana azi decat in timpul razboiului civil cu Georgia.

 

Pe muchea Cortinei de Fier

M – In unele dintre imaginile proiectului se pot vedea ramasite ale conflictelor interetnice alaturi de scene de petrecere a timpului liber. Cum se impaca cele doua aspecte in mintea oamenilor?

P. C. – Asta e una din ideile pe care le-am urmarit de la inceput. Marea Neagra e atat un spatiu militar de manevre dar si un spatiu de odihna. De cand cu razboiul din Ucraina lucrurile s-au inflamat si mai tare, pare a razboiul rece s-a reactivat, iar de data asta Romania e pe muchea Cortinei de Fier. Cred ca in orice zona de conflict, oricat de nasol e, exista si o rutina a vietii cotidiene care merge mai departe neafectata. Asa si cu Marea Negra. Mi s-a spus ca in timpul razboiului lumea continua sa vina la plaja in Abhazia, la cativa zeci de kilometri de linia frontului. Viata merge mai departe, iar la mare toata lumea vrea sa ajunga, macar o data in viata. La urma urmei si noi bem o bere relaxati prin centru orasului, cu pereti ciuruiti la revolutie ca fundal.

 

M – Are Marea Neagra aceeasi semnificatie pentru toate comunitatile intalnite sau fiecare o vede in functie de interesul propriu, regional sau national?

P. C. – Pai e destul de clar cat de importanta e Crimeea pentru Rusia, de exemplu. Cineva spunea ca cel care stapaneste Crimeea are si controlul asupra Marii Negre. Importanta e diferita de la o tara la alta, de o comunitate la alta sau chiar in interiorul ei. Pentru pescari (iar Turcia are o sumedenie la Marea Neagra, au pescuit tot ce puteau si de ani buni intra si in apele noastre teritoriale) si pentru oamenii din turism e limpede ca marea e principala lor sursa de venit.

 

M – Cum e privit un fotograf intr-o zona aparent fierbinte a lumii?

P. C. – Nu mi se pare ca am fost intr-o zona fierbinte.

(F.S.)