Silviu Pavel: In arsita uscata a Dobrogei

Silviu Pavel e ceea ce am putea numi un boem al fotografiei, interesat mai degraba de latura senzoriala si de filozofia imaginii decat de cea practica. Se intoarce catre origini pentru a gasi sensul originar al actului fotografierii: acela de “a arata”. Si nu de “a spune” prin intermediul unui instrumentar (cuvintele) apartinand unei alte paradigme (textul, scriitura). In corespondenta dusa pentru realizarea acestui material, Silviu Pavel marturisea: “Am impresia ca lumea asteapta mai mult sa afle secretul despre o imagine dintr-o eventuala descriere alaturata, ceea ce imi aminteste de o scrisoare celebra din anul 1905 a lui Cézanne catre prietenul Emile Bernard. Aceasta continea promisiunea pictorului: «Iti sunt dator adevarul in pictura si ti-l voi spune». Bineinteles, promisiunea a ramas de 100 de ani neimplinita, dar a generat ulterior discutii interesante (Jaques Derrida – The Truth in Painting) despre cum poate fi posibil sa «spui» ceva ce doar se «arata». Sau despre posibilitatea traducerii dintr-un limbaj cu un instrumentar specific, in altul… Cred ca descrierea in cuvinte, oricat de corecta si cuprinzatoare ar fi, nu este pana la urma decat o interpretare care restrictioneaza alte posibilitati ale fotografiei pentru privitor”. Marturisirea este importanta pentru ca intra in zona “ars poeticii” lui Silviu Pavel si compune portretul unui fotograf interesat substantial de bucataria imaginii si de felul in care ne raportam la ea, de o estetica a acestui gen de limbaj si mai putin de infatisarile lui practice.

“Dobrogea” este primul sau mare proiect de anduranta si vizeaza viata comunitatilor din una dintre cele mai sarace zone ale Romaniei si cea mai veche din punct de vedere geologic. O lume rurala ramasa in urma din punct de vedere economic, cu o existenta aproape revoluta, pe care nu peste foarte multi ani o s-o regasim doar in carti. Silviu Pavel a fotografiat-o intr-o perioada in care urma cursurile Scolii de fotografie condusa de Francisc Mraz, dupa criterii subiective si fara sa urmareasca in mod explicit o problematica anume. Asa se face ca seria sa merge pe trei directii principale: viata oamenilor marginali, comunitati si copilarie. Chiar daca par a nu functiona ca un intreg, fiecare putand fi o tema de sine statatoare, nimic nu e disonant in imaginile sale, alcatuind un corpus omogen si echilibrat. Poate si pentru ca dincolo de rezonantele fiecareia dintre aceste trei directii, Silviu Pavel a gasit combinatia perfecta intre bucurie si tristete. Traiul greu al oamenilor e presarat si cu multa frumusete, ascunsa in simplitatea locuitorilor si in relatia acestora cu natura locului. Cu fiecare calatorie intreprinsa, pitorescul tinutului a luat locul unui studiu asezat, bazat pe relatia cu oamenii. “Dobrogea” este un proiect de o indiscutabila valoare documentara, mai actual azi decat oricand, si o adevarata calatorie initiatica pentru fotograf. (F.S.)

 

Silviu Pavel

• nascut in 1980, traieste in Bucuresti
• studii: Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei, Universitatea Politehnica Bucuresti, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucuresti
• website: http://silviupavel.com/

 

“Imi vine destul de greu acum cand au trecut mai bine de sase ani de la ultimele fotografii facute in satele dobrogene sa gasesc cuvintele potrivite pentru o descriere elocventa a proiectului. Si aceasta intrucat este vorba mai degraba despre o colectie de imagini alese in general dupa criterii subiective si fara sa urmareasca o problematica anume. Imaginile sunt rezultatul unor intentii diferite, natura documentara, care insa nu au rezistat in timp, despre viata oamenilor marginali, minoritati sau copilarie in zonele rurale, defavorizate ale Dobrogei.

Imi amintesc cu bucurie de perioada in care urmam cursurile Scolii de fotografie «Fotopoetica» si de primele calatorii prin satele dobrogene. Pot spune acum ca a fost inceputul meu mai hotarat in fotografie si o perioada marcata de dorinta tenace de a invata si a experimenta stiluri diferite. Daca initial ma lasam dirijat mai mult de pitorescul unei realitati ce-mi fusese ascunsa pana atunci, cu timpul am descoperit oameni si locuri de care m-am atasat si la care am revenit si dupa terminarea scolii. E adevarat ca saracia e fotogenica, insa am incercat sa ma apropii de oameni, sa-i intalnesc mai mult decat sa-i urmaresc cu detasare. Am cunoscut o lume care poate fi cu usurinta ignorata din considerente de banalitate sau aparenta lipsa de frumusete, dar care mi-a captivat privirea si m-a indemnat sa caut perspective noi. In fond, cred ca fotografia presupune de fiecare data o cautare a frumusetii indiferent de subiectul pe care il abordeaza, iar in particular pentru fotografia cu valoare documentara, aceasta cautare trebuie sa se intample in numele adevarului.

Din nefericire insa si contrar unei credinte larg raspandite, fotografiile nu vorbesc, ele nu spun nimic, fiind doar marturii tacute ale trecutului, dar in masura in care reusesc sa dezvaluie fragmente de viata autentica, ne pot face pe noi sa vorbim despre ele.” (Silviu Pavel).