Victor Boldâr: Fotograful peliculei de cursa lunga

„Timpul se dizolva in memorie, memoria se dizolva in timp”, spunea la un moment dat regizorul Andrei Tarkovski. Cum am putea fixa timpul? Raspunsul onest si intolerabil ar fi ca nu se poate. E implacabil, nemilos si nu face pasi inapoi. Are cu siguranta orgoliul elementarului care participa nemijlocit la universalitate. Ramanem atunci cu iluzia de a-l captura intr-o cutiuta magica si stapani relativ. Astfel, sertarul cu amintiri ne poate indica cine suntem si de unde venim. Dar de simtit, il simtim? Si cum il simtim? E ca si atunci cand iti dai seama plenar ca ceea ce vezi nu se epuizeaza vizual odata cu imaginea sa si face aluzie subtila la ceva care se intinde nesfarsit, inafara cadrului. Exact acest lucru face fotografia lui Victor Boldâr: timpul traieste in imaginile sale si se disperseaza dincolo de ele. Desi lipsite de o tema comuna, trecand prin fotoreportaj, portret, conceptual, sport, wildlife, peisaj, fotografiile au un ritm al lor, care poate fi definit nu prin alternanta metrica a cadrelor, ci prin nivelul intensitatii timpului care trece prin ele. Exista o presiune temporala in interiorul lor care le face imuabile. Asta ar fi una dintre „mostenirile” apasate pe care ni le lasa fotograful craiovean. In imensa lui discretie, Victor Boldâr a tinut tacut in sertar doua momente antologice ale anilor ’70: vizita lui Henri Cartier-Bresson in Oltenia (1975) si ultimul concert Phoenix in Romania, in vara lui 1977, inainte de fuga in Occident. Abia dupa ce au fost facute publice, la 35 de ani de la evenimente, s-a conturat adevarata dimensiune a lui Victor Boldâr. Ca fotograf, mai intai, dar si, prin memoria celor care l-au cunoscut si i-au fost aproape, ca remarcabil om. A experimentat refugierea politica de la o varsta extrem de frageda, dar si, mai tarziu, in linistea maturitatii, implinirea si succesul. Cartea retrospectiva „Fotograful peliculei de cursa lunga” inseamna o jumatate de secol de fotografie si un portret cat se poate de cald si de sincer. (F.S.)

 

Text : Cristina Irian, Omnia Photo

Fotografii : Victor Boldâr

 

Victor Boldâr (18.03.1935 – 30.11.2014)

• nascut la Tighina in 1935 (Basarabia, Romania)
• tatal: inginer agronom; mama: educatoare
• studii: Scoala Medie Electrotehnica (Craiova)
• tehnician la Intreprinderea de Retele Electrice Craiova (1954 – 1991)
• membru al AAFR din anul 1968
• titlul de Excelenta FIAP in 1991
• sute de premii in tara si strainatate

 

Victor Boldâr era un om foarte discret. Prezenta lui era usoara ca vantul. La fel de discret si misterios era si cu fotografiile pe care le realiza. Serii intregi de fotografii ale domniei sale au ramas nestiute timp de mai bine de 35 de ani. Nestiute au fost, dar, in acelasi timp, indelung vorbite si povestite in lumea fotografilor. Asa cum spunea, insa, dumnealui, fotografiile isi au drumul lor. In timp, ele s-au intors catre privitor in expoziții, intre copertile unei carti, apoi in mediul digital.

Ochiul si sufletul lui Victor Boldâr aveau un invelis protector de substanta fotosensibila. Si asta l-a ajutat foarte mult sa se mire pentru cei care, la o jumatate de secol distanta, ii descopera acum lumea, atat de vie, pe care a surprins-o fara a o inchide intr-o carapace a timpului si spatiului ei referential.

 

Viata

Amintirile sotiei artistului, Speranta, reprezinta cheia de bolta a acestei restituiri in cuvinte a vietii si carierei sale. Victor Boldâr se naste in primavara anului 1935 la Tighina, pe atunci parte a Romaniei, intr-o familie de intelectuali, tatal (Alexandru) fiind inginer agronom, iar mama (Elena), educatoare. La inceputul verii anului 1940 familia paraseste Tighina pentru totdeauna in urma ordinului de evacuare dat romanilor odata cu anexarea teritoriului Basarabiei de catre sovietici. Familia Boldâr se va refugia in sud-vestul Romaniei.

Copilaria si-o petrece in comuna Bistrit, judetul Dolj, fiind crescut doar de mama sa, la varsta de opt ani ramanand orfan de tata. Studiile le va continua la Craiova in perioada 1950–1954, in cadrul Scolii Medii Electrotehnice. Se stabileste in Craiova impreuna cu mama sa in 1954, iar in 1959 se casatoreste, urmand sa aiba doi copii: Victor-Alexandru si Violeta. Timp de 37 de ani, din 1954 pana in 1991, lucreaza ca tehnician la Intreprinderea de Retele Electrice din Craiova. Din anul 1960, odata cu nasterea primului copil, Victor Boldâr incepe sa practice fotografia. In 1966 se inscrie la Cercul de Arta Fotografica din Craiova. Prietenii il vor numi „Nea Victor”. Continua sa fotografieze timp de 54 de ani, pana in toamna tarzie, spre iarna, a anului 2014.

Pasiunea pentru fotografie a fost mostenita de fiul sau, Victor Alexandru Boldîr, si de nepotul lui, Victor Catalin Boldîr. Iata ce ne marturiseste Catalin Victor: „Pentru mine a insemnat ceva mai mult decat un simplu bunic, a fost un adevarat profesor care a dat dovada de multa intelepciune si m-a facut sa inteleg ca bunul cel mai de pret al omului este timpul. (…) Parca il aud si acum… diafragma, timpul de expunere (…) simple cuvinte si definitii care o sa-mi aminteasca de el. Consider ca si-a dedicat viata fotografiei.”

 

Cariera fotografica

Victor Boldâr a devenit membru al Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania (AAFR) in 1968. In 1978 a primit titlul de Artist al Federatiei Internationale de Arta Fotografica (A.FIAP), iar in 1991 pe cel de Excelenta (E.FIAP). In 2008 a devenit membru de onoare si maestru al AAFR.

Dupa cum relateaza sotia sa, „a trimis fotografii la toate concursurile pentru care a primit invitatii, atat in tara, cat si in afara ei. Se bucura mult cand avea fotografii acceptate sau premiate. Era si firesc. Dar, la fel de mult se bucura si cand alti colegi, care indrageau aceasta arta, aveau succes. (…) Se ducea la expozitiile de la Tg.Mures, Oradea, Sibiu, Brasov, Timisoara, Bucuresti, Rm.Valcea, Slatina etc., ii placea sa socializeze si sa discute pe aceasta tema, ii incuraja mereu pe cei tineri care indrageau arta fotografica. Era cooptat in foarte multe jurii cand se organizau concursuri de fotografie. A participat la saloane nationale si internationale de arta fotografica, a primit sute de premii si distinctii concretizate in diplome, medalii, trofee, majoritatea in tara, dar unele si in afara ei, cum ar fi: ORWO-PENTACON Dresden 1971 si 1973, Brazilia 1980. A participat la expozitii pana in ultimele clipe de viata, ultima participare fiind la Tg.Jiu, in septembrie 2014, unde a primit o diploma si un trofeu pentru „o viata dedicata fotografiei”.

„Despre fotografiile lui Nea Victor se tot povestea la Fotoclub (Fotoclubul Mircea Faria – n.a.), dar nu se stiau prea multe, marturiseste Dorian Delureanu. Se vorbea de pilda ca l-ar fi insotit pe Henri Cartier-Bresson prin ’75 prin Oltenia, dar parea o poveste”. Nea Victor nu spunea nici el prea multe. Insa intr-o zi, starnit de curiozitatile lui Dorian Delureanu, a inceput sa ii arate, una cate una, fotografiile pastrate vreme de 35 ani si, de atunci, si noua. Si asa… Victor Boldâr a vernisat in 2010, la Muzeul de Arta din Craiova expozitia „7.05.75 Henri Cartier-Bresson in Oltenia”, in care a prezentat publicului, in premiera, după 35 de ani, jurnalul fotografic al vizitei cuplului Henri Cartier-Bresson – Martine Franck. In 2012 a revenit la Craiova cu o alta expozitie surprinzatoare, propunand, la aceeasi diferenta de 35 de ani, momentul mai „77 Craiova – Ultimul Concert” al trupei Phoenix in Romania inainte de plecarea acestora din tara.

 

Tehnica

„La inceput, in anii ’60, a avut un aparat foarte vechi, AGFA FILM, si, tot atunci, si-a confectionat singur un aparat de marit din cutii de conserve. Developa singur filmele in tancuri speciale, solutiile le prepara conform instructiunilor pe care le aveau acestea. Avea un cantar mic pentru a cantari substantele pentru solutii si isi confectionase greutati, in completare la cele existente, din niste sarmulite. Pe toate le avem si astazi in casa”, spune sotia sa.

Cutia de conserve a fost inlocuita de-a lungul timpului de un aparat de marit standard. A folosit aparate de fotografiat pe film: LIUBITELI, KIEV, EXACTA, ZENIT, QINGDAO, PRACTIKA, PENTACON, ultimele fiind doua aparate NIKON. In ultima parte a vietii a folosit si un aparat digital Fuji.

“In anul 2007 (avea 72 de ani – n.a.) si-a cumparat calculator si a invatat sa prelucreze pe el fotografiile facute. Nu era adeptul unor transformari radicale ale imaginilor prin Photoshop, dar folosea acest program pentru a corecta si a retusa micile imperfectiuni aparute pe imagine”, isi aminteste fiica sa, Violeta.

 

Subiectul

“Era placerea lui sa-si fotografieze copilul care s-a nascut in acel an (1960 – n.a.), spune sotia sa, Speranta. Noi, cei din familie, avem sute de fotografii si diapozitive, de la primele clipe ale venirii copiilor si nepotilor sai (…)   Fotografia tot ce-l atragea: peisaje, flori, fructe, copaci, pasari, insecte, copii, animale, ciobani cu oi, cascade etc. De multe ori intra in vorba cu oamenii care-l atrageau din punct de vedere fotografic, pentru a se putea apropia de ei si a-i fotografia. Alta data, fotografia de la distanta ce-l interesa. Ii placeau foarte mult si instantaneele, dar si fotografia de reportaj.”

Victor Boldâr a fotografiat si in zilele de lucru, la inaltime – lui ii datoram multe imagini din perioada de electrificare a sudului Romaniei – dar a fotografiat si in zile de sarbatoare din viata sa si a celor apropiati. „A lucrat la Intreprinderea de Retele Electrice din Craiova, participand efectiv la electrificarea tarii. Acest lucru presupunea ca, de foarte multe ori, sa plece in delegatii cate-o saptamana, intorcandu-se acasa sambata. Activitatea presupunea deplasari in judetele Gorj, Mehedinti si in alte localitati din judetul Dolj. Cand venea acasa eram cu totii fericiti. De lucratul fotografiilor se ocupa in timpul liber, duminica, seara, noaptea si reusea sa-si faca timp si pentru familie. Mergeam cu totii la teatru, la expozitii, in parc, la padure, la strand, la munte, la mare. Peste tot isi lua aparatul de fotografiat, iar la iesirile in natura pleca dotat cu doua aparate de fotografiat, teleobiective, filtre, filme si chiar trepied. Si daca iesea pana in centrul orasului Craiova isi lua aparatul, ca poate vedea ceva interesant care trebuia sa fie fotografiat”, isi aminteste sotia sa.

Familia Boldâr era prezenta la multe evenimente sportive impreuna cu fotograful si pasionatul de cai putere, Victor Boldâr. Era atras de tot ce inseamna arta, cultura, sport. Incerca sa ia parte, pe cat posibil, la toate evenimentele de acest gen. Fotografia cu un cal la obstacol a fost făcuta la un concurs de calarie organizat la Hipodromul din Parcul “Nicolae Romanescu” din Craiova.

Fotografia cu motociclistii a fost facuta la un concurs organizat la Ploiesti, unde a plecat impreuna cu sotia sa, tot pe motocicleta, pentru ca aflase despre concursul respectiv. Nu  a participat niciodata la astfel de concursuri, cu toate ca era foarte pasionat, atat de motociclete, cat si de masini. Masina pe care a avut-o a fost Dacia 1100, cumparata in anul 1971, cea din fotografiile facute cu ocazia vizitei lui Henri Cartier-Bresson in Romania.

Am primit, intr-o zi, prin posta electronica, o fotografie cu o masină Dacia 1300 partial dezmembrata si asezata pe o pajiste, cu o familie alaturi – ea cu o galeata de apa si el cu o carpa – amandoi ingrijindu-se de fiarele automobilului. Se antifona masina, aveam sa aflu. Am privit mai atent imaginea si am vazut o masina Dacia 1100 parcata in spate. Stiam ca Nea Victor a facut fotografia, si asta nu doar prin modul in care a captat pe pelicula aceasta scena de viata “casnica”, ci prin insusi faptul ca s-a oprit special sa vada. Masina parcata in planul doi al imaginii era cea a domnului Boldâr.

Asa cum pictorii lasa in tablourile lor semne despre ei insisi, asa si Victor Boldâr ne lasa in fotografiile sale sa intrezarim masina sa, undeva ascunsa. Masina lui Nea Victor este un fel de masina a timpului care face trecerea de la timpul nostru la cel al fotografiei lui.

Oriunde mergea, Nea Victor stia sa vada. Tot in drumurile parcurse cu masina lui, pe care o vedem, timid, in planul secund, in partea dreapta a fotografiei intitulata “Sunetul Gloriei”, a surprins o poveste in doi, intr-o combina Gloria perfect suprapusa pe Monumentul de la Adamclisi. A vazut Nea Victor si campul de floarea-soarelui, si monumentul, si combina, dar mai ales a vazut si a simtit oamenii din geamul masinariei agricole. Sunetul Gloriei este, de fapt, sunetul vietii, asa cum Victor Boldâr l-a perceput in fiecare imagine. Este o glorie a sportivului care alearga “La maraton” si ne lasa un semn cu paharul de apa suspendat in aer, dupa cei 42 de kilometri parcursi, si o glorie a batranului cu barba alba care sta si citeste un ziar pe banca, batran care are in spate o neghicita poveste.

Impreuna cu Victor Boldâr inveti, cu fiecare imagine, sa nu ramai indiferent la istoria mica a lumii si a invingatorilor ei.

 

Nota: Amintirile in scris primite de la sotia autorului, Speranta, fiica acestuia, Violeta, nepotul Catalin Victor si povestirile lui Doru Delureanu au stat la baza constructiei acestui material. Pe Victor Boldâr l-am cunoscut in 2010, in ziua vernisajului expozitiei “05.07.75”, care a avut loc la Muzeul de Arta din Craiova. A venit cu masina, Dacia 1100. Ii placeau foarte mult sansonetele. Fotografia lui Victor Boldâr se asculta.