Belgianul Frederik Buyckx este Fotograful Anului la SWPA 2017

0

Fotograful belgian Frederik Buyckx a fost desemnat Fotograful Anului si castiga un premiu in valoare de 25.000 de dolari pentru cea mai buna serie de fotografii. Anuntul a fost facut vineri, 21 aprilie, de catre World Photography Organisation. Editia 2017 a celui mai mare concurs de fotografie din lume a strans peste 227.000 de inscrieri din 183 de tari ale lumii. Lucrarile castigatoare vor fi expuse la Somerset House din Londra, in perioada 21 aprilie – 7 mai, alaturi de fotografiile finalistilor si de o serie de imagini rar prezentate in public ale lui Martin Parr, laureatul premiului „Outstanding Contribution to Photography”.

 

Seria de fotografii castigatoare realizata de catre Frederik Buyckx este intitutalata „Whiteout” („Ninsoare”) si surprinde transformarea naturii la venirea iernii. Seria a fost aleasa dintre castigatorii celor zece categorii ale sectiunii Professional. In cadrul aceleasi ceremonii au fost anuntati si laureatii sectiunilor Open, Youth si Student. Toti fotografii castigatori au primit premii constand in echipamente foto Sony de ultima generatie.

© Frederik Buyckx (Belgia): Whiteout, (Professional, Landscape, SWPA 2017)

© Frederik Buyckx (Belgia): Whiteout, (Professional, Landscape, SWPA 2017)

Frederik Buyckx este nascut in anul 1984 in Antwerp (Anvers), si este un fotograf freelancer, colaborator al cotidianului belgian De Standaard. Recent, el a fost nominalizat la premiile Zeiss Photography Award. Seria sa castigatoare a fost realizata in Balcani, Scandinavia si Asia Centrala, in zone izolate, unde oamenii traiesc adesea in solitudine si in stransa comuniune cu natura.

Castigatorii celorlalte categorii ale sectiunii Professional sunt: Dongni (Architecture, China), Sabine Cattaneo (Conceptual, Elvetia), Tasneem Alsultan (Contemporary Issues, Arabia Saudita), Alessio Romenzi (Current Affairs & News, Italia), Sandra Hoyn (Daily Life, Germania), Frederik Buyckx (Landscape, Belgia), Will Burrand-Lucas (Natural World, Marea Britanie), George Meyer (Portraiture, Rusia), Henry Agudelo (Still Life, Columbia) si Yuan Peng (Sport, China).

© Michelle Daiana Gentile (Argentina): Only hope (Student, SWPA 2017)

© Michelle Daiana Gentile (Argentina): Only hope (Student, SWPA 2017)

Premiul pentru cea mai buna fotografie individuala si suma de 5.000 de dolari, care revine castigatorului sectiunii Open, a fost acordat lui Alexander Vinogradov pentru lucrarea intitulata „Mathilda”, un portret inspirat de filmul francez „Léon” (1994), in regia lui Luc Besson. Sectiunea Youth a fost castigata de Katelyn Wang (SUA), in varsta de 16 ani, iar la Student s-a impus Michelle Daiana Gentile (21 de ani, Argentina).

Fotograful britanic Martin Parr este laureatul din acest an al premiului „Outstanding Contribution to Photography”, fiind distins cu acest titlu pentru „limbajul vizual unic si pentru fortarea limitelor”.

Toate fotografiile castigatoare sunt disponibile la adresa: press.worldphoto.org. Inscrierile pentru editia 2018 a SWPA se deschid pe 1 iunie 2017. (S.B.)

 

Share.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!