Maramureșul: Ars poetica lui Dan Dinescu (I)

0

Dan Ioan Dinescu calibrează memorabil spațiul și timpul Maramureșului arhaic în fotografie. Cu Maramureș începe și se desăvârșește întreaga sa creație fotografică. E ars poetica sa. Dincolo de orice alt proiect documentar pe care l-a semnat, fotografia făcută în cei peste 40 de ani în care a străbătut ținutul din nordul țării poate fi considerată, așa cum mărturisește, „un act de iubire”. Nicio altă zonă a țării nu a fost atât de intens și atent documentată prin fotografie și pe o atât de întinsă perioadă de timp. Pe oriunde îl poartă drumurile, se întoarce mereu la Maramureș, ca la o matcă spirituală care-l împlinește și definește cel mai bine pentru că acolo își găsește neîncetat seva și liniștea creatoare.

Ochiul, ca extensie a inimii

Dan Ioan Dinescu este un clasic în adevăratul sens al cuvântului, genul de fotograf care nu pare să lase nimic la întâmplare și a cărui fotografie o poți lua ca model. Nu uită să distribuie foarte atent elementele în cadru, cele formale, dar și cele retorice, împletind uneori în aceeași scenă hazul și drama. Ca de exemplu în imaginea cu oaia care-și urmează cuminte stăpâna ce toarce din fuior, o ironie tragi-comică rămasă adânc întipărită pe retină.

© Dan Dinescu, Ieud, 1975

© Dan Dinescu, Ieud, 1975

Maramureșul său este lipsit de geometria rece și impersonală a unui plan dinainte stabilit, respectat cu strictețe. Nu e deloc o abordare intelectualistă, ci dimpotrivă. Nu ochiul alege cadrul, ci inima. Ochiul este doar o extensie a inimii. Cu toate acestea, compoziția, de exemplu, socotită a fi o preocupare formală precisă, nu suferă niciun moment indiferent că este vorba despre peisaje, portrete sau cadre generale cu mai multe puncte de interes. E un exercițiu dobândit în timp care nu-i consumă resursele, drept urmare se poate concentra pe latura emoțională a imaginii, pe fiorul întâmplării. Ca în imaginea cu femeia bătrână cu sapa pe umăr surprinsă într-o margine de uliță; în cealalată parte, venind din sens opus, un mânz, cu capul plecat și el parcă de oboseală. Om și cal, viețuind împreună în aceeași paradigmă, într-un cadru simbolic pentru Maramureșul arhaic.

O lume poetică deschisă

Dincolo de orice aspecte care țin de hermeneutica imaginii, Dan Dinescu acordă o extrem de mare importanță laturii emotive a lucrărilor sale. Fotograful „îmblânzește” cadrul în beneficiul unei energii și a unei capacități „senzuale” a imaginii. E o hipertrofie procedurală, o reacție, altfel, instinctuală a personalității sale. El iese din optica îngustă a percepției tradiționaliste a fotografiei, care caută doar să redea fidel realitatea. La Dan Dinescu, imaginile devin „locuibile” și implică o relație afectivă cu oamenii și locurile fotografiate. Îl interesează ontologic subiectul din fața sa, viața lui, habitudinile, traseul social, iar Timpul îi devine aliat, căci Maramureșul nu se desensibilizează aproape deloc în cadrele sale, observație valabilă și atunci când vine vorba despre imaginile realizate inclusiv după 2010.

© Dan Dinescu, Târg, Ocna Șugatag, 1979

© Dan Dinescu, Târg, Ocna Șugatag, 1979

Dan Dinescu este, fără nicio urmă de îndoială, unul dintre seniorii fotografiei românești. Și nu e vorba despre vârsta imaginii, ci despre eleganța și valoarea lucrărilor sale. Fotograful stimulează permanent un dialog vizual și emoțional cu cadrele sale, lăsându-ne la vedere o lume poetică deschisă.

 

Dan Ioan DinescuDan Ioan Dinescu

  • născut în 30 iunie, 1940, București
  • studii: Institutul de Construcții (București, 1968); cursuri postuniversitare la Institutul de Teatru și Film (București, 1982-1983)
  • expoziții personale în România, Franța, Germania
  • cărți publicate: The Wooden Architecture of Maramures (1997), Le Maramures pays du bois (2006), Transylvania (2007), Memoria unui loc – Satul Breb din Maramureș (2008), The discreet charm of Bucharest (2009), Oameni și locuri dragi, Maramureș (2016) etc
  • website: http://dandinescu.ro/

 

Om și artist, Dan Dinescu nu face parte „din tagma celor care țipă”, nota Aurel Mihailopol în 1980, în paginile revistei Fotografia, recunoscând fără dubii, încă de atunci, amprenta autenticității „în mijlocul atâtor anodini și artificiali”.

 

Axis Mundi

În anii de școală (1947 – 1957) , Dan Dinescu și-a petrecut vacanțele la bunici, într-un sat din Argeș. Experiențele de atunci, umblatul desculț, dormitul în fân, scăldatul în pârâu au culminat cu improvizarea primului său laborator foto, amenajat într-un butoi. Pasiunea pentru fotografie l-a determinat în timp să renunțe la profesia pentru care s-a pregătit și să-și caute un loc de muncă potrivit noii sale preocupări.

© Dan Dinescu, Ieud, 1976

© Dan Dinescu, Ieud, 1976

„În 1975 am ajuns în satul Ieud, pe Valea Izei, și m-am împrietenit cu un om mai în vârstă, care se ocupa cu cioplitul crucilor de lemn. Acest om minunat a insistat să ne vedem an de an; i-am cunoscut vecinii, rudele, prietenii…”, își amintește Dan Dinescu. Așa a început odiseea sa cu Maramureșul. Acolo l-a întâlnit pentru prima dată și pe fotograful japonez Mya Kosei, ajuns în zonă în anii 1972-1973, care considera ținutul din nordul țării drept „axis mundi”.

 

Act de iubire

„Pentru mine, mărturisește Dan Dinescu, Maramureșul rămâne locul în care mă simt mai bine decât oriunde. Oamenii de aici sunt prietenoși și primesc cu bucurie să le fii oaspete. La tot pasul sunt peisaje minunate și fiecare anotimp pune în valoare farmecul lor. Cei pe care i-am fotografiat și îi fotografiez de mult timp la muncă, la petreceri, la biserică, nu par să fie stingheriți de mine. Alți oameni pe care i-am întâlnit o singură dată și care au acceptat să fie fotografiați m-au uimit cu atitudinea lor firească și regret că nu am mai avut ocazia să-i reîntâlnesc pentru a-i cunoaște mai bine. Fotografia pe care am făcut-o în Maramureș poate fi considerată, fără a folosi vorbe prea mari, un act de iubire”.

© Dan Dinescu, Ieud, 1978

© Dan Dinescu, Ieud, 1978

Într-un articol comparativ în care punea fața-n față fotografia lui Aurel Mihailopol cu cea a lui Dan Dinescu, Suzana Holan identifica și ea în aceeași revistă (Fotografia – n.n.) preocuparea lui Dan Dinescu pentru căutarea „rezonanțelor emoționale ale imaginilor cotidiene”. (F.Ș.)

 

Share.

Lasa un Comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

English EN German DE Russian RU Italian IT French FR Romanian RO
error: Continutul este protejat!