„A putea face oamenii sa rada e una dintre cele mai mari realizari pe care o poti avea ca fotograf. Iar daca ii poti face sa rada si sa planga, alternativ, asa cum facea Chaplin, atunci e realizarea suprema”, spunea la un moment dat Elliot Erwitt, unul dintre maestrii umorului in fotografie. Paradoxal ori ba, a reusi sa captezi umorul in fotografie e o treaba cat se poate de serioasa, mai serioasa decat, de exemplu, daca ti-ai propune sa documentezi resorturile universalului in alcatuirea individului. Poate mai mult decat in oricare alt gen fotografic, e nevoie de un ochi super-atent si anticipativ, de un timing perfect si de degete rapide pentru a apasa butonul de declansare, caci scenele se evaporeaza de cele mai multe ori in fractiuni de secunda. Cum e o chestiune extrem de personala, unii il vad, altii mai putin, si il imbraca in diferite forme, caci difera nu doar de la o cultura la alta, ci si de la individ la individ. De-aici si diferitele fatete ale umorului: caricatural, absurd, caustic, burlesc, negru etc. Ceea ce e funny pentru unii, poate deveni ofensator pentru altii. In majoritatea cazurilor, umorul se naste din situatii anacronice si asocieri neconventionale, parodiind motive, personaje, situatii, standarde. Materialul de fata aduna cate patru imagini de la 15 fotografi romani care abordeaza frecvent sau destul de des acest subiect.
Cei 15 fotografi sunt: Adrian Capusan, Vasile Dorolti, Alexandru Dragos, Eli Driu, Cosmin Garlesteanu, Silviu Ghetie, Cornel Hlupina, Ciprian Hord, Radu Mihai Iani, Oliver Merce, Cosmin Munteanu, Olah Laszlo-Tibor, Hajdu Tamas, Cristina Tinta si Remus Tiplea. Niciunul dintre ei nu e adeptul umorului de studio, o latura care permite controlul total al situatiei. Aproape toate cadrele sunt realizate in exterior, avand o apasata amprenta stradala.
Umorul de situatie
De cele mai multe ori, contrastele, situatiile aflate la extreme, juxtapunerile declanseaza umorul. In unele cazuri insa sunt suficiente imprevizibilul si neobisnuitul. Sau pur si simplu scenele iesite mai mult sau mai putin din uzante si care produc ilaritate. In general, se cauta o interactiune intre subiecti, care altfel ar deveni plictisitori fotografiati singuri. Majoritatea fotografilor in aceasta zona se situeaza, iar situatiile surprinse pe suport digital sau pe film, color sau alb-negru, ne amintesc de faptul ca viata nu trebuie luata intotdeauna in serios.
© Silviu Ghetie
Chiar daca se legitimeaza doar prin cate patru imagini, la unii dintre fotografi se simte aplecarea catre un tip de umor sau altul. Cadrele lui Silviu Ghetie, de exemplu, cultiva o forma de umor bucolic, ivit din habitudinile vietii de zi cu zi de la tara. Acelasi lucru se poate spune despre imaginile lui Vasile Dorolti si Remus Tiplea. La acesta din urma se strecoara si o doza savuroasa de umor negru, pe care o mai regasim la Eli Driu, Oliver Merce, Olah Laszlo-Tibor, Alexandru Dragos, care iau – fara inhibitii – moartea in raspar. Cadrele lui Oliver Merce sar de la ironia muscatoare (scena cu garajul lui „Paly Purea Barosanu” si BMW-ul urcat pe boltari pentru reparatii) la farmecul naiv si emotionant al unui om de zapada care se topeste neuniform si sprijina peretele intr-o rână si apoi la contrastul dintre doua lumi greu conciliabile: calugaritele si dansatoarele imbracate ca de cabaret.
© Adrian Capusan
Adrian Capusan propune un tip de umor mai subtil, de explozie interiorizata, iar Cosmin Munteanu (si Eli Driu, pe alocuri) se foloseste de diferite circumstante urbane (afise, panouri, reclame) care pot genera situatii amuzante cand o persoana trece sau se posteaza in dreptul lor. La Cosmin Garlesteanu absurdul a coborat in strada, unde lebedele isi au locul lor pe trotuar, printre oameni si masini, iar Superman arata cat se poate de terestru si pare sa vina sau sa plece pe bicicleta. La Cornel Hlupina si Cristina Tinta, in parte si la Hajdu Tamas si Radu Mihai Iani, umorul se naste dintr-o fractura in context, neprevazuta si eminamente incidentala, iar Ciprian Hord „vede” caricatural misia preotului in lume.
Pana unde se poate merge?
De remarcat ca fotograful roman, chiar daca ii place satira, caricatura, zeflemeaua, nu depaseste granitele unor standarde etice atunci cand vine vorba de a pune subiectii in situatii stanjenitoare de-a dreptul. Portretizeaza orice, dar se opreste la limita ipostazelor jenante, dincolo de care ii vine mai greu sa treaca. Aceasta este, dealtfel, una dintre dezbaterile aprinse atunci cand vine vorba despre fotografia umoristica: pana unde se poate merge? Cat si ce putem justifica in numele artei si al libertatii de exprimare? In plus, fotograful roman a depasit etapa in care parodia tarele sociale la tot pasul. Pare echilibrat si perfect adaptat la ceea ce ii ofera mediul in care traieste. Ori acest lucru nu poate fi decat un semn de echilibru, moral si artistic. Sau asa ne place sa credem.
© Ciprian Hord
Materialul de fata este doar un survol lejer, cu cateva consideratii la fel de nevinovate, asupra unei parti a fotografilor romani care abordeaza sau includ umorul in preocuparile lor artistice. Nu si-a propus si nici n-are pretentia de a claritica acest gen fotografic in portofoliile lor. Simplul fapt de a atrage atentia asupra umorului de situatie atat de gustat de privitor si de a ne face sa zambim, e suficient pentru a justifica efortul.
© Eli Driu: Urechiuse, Bucuresti, 2014
Nu uitati, asadar, sa luati intotdeauna aparatul foto cu voi, momentele uimitoare au loc fara planificare. Si fiti atenti la ce se intampla in jurul vostru, ele nu te vor trage de maneca si nu va suna niciun clopotel pentru a te anunta cand se intampla. Si, da, e adevarat: o zi fara zambete, e o zi irosita! (F.S.)
