Fotografii si proiectele lor la Salonul international Baia Mare 2016

0

Au mai ramas trei zile pana la deschiderea oficiala a unuia dintre cele mai titrate evenimente fotografice organizate in Romania ultimilor ani: Salonul international de fotografie Baia Mare 2016. Aceasta va avea loc sambata, 10 septembrie, ora 17, la Cinematograful Minerul. Prima editie se va derula in perioada 10 – 25 septembrie si va avea pe afis cateva dintre cele mai valoroase nume ale artei romanesti contemporane. Organizarea unei manifestari de o asemenea anvergura face parte din strategia orasului de a obtine titlul de Capitala Europeana a Culturii 2021.

 

Salonul si-a propus o dubla misiune: de a fi o platforma de congruenta a fotografilor maramureseni si un loc de intalnire a celor mai bune proiecte fotografice contemporane. Silviu Ghetie, Alexandru Paul, Hajdu Tamas, Olah Laszlo Tibor, Mihai Grigorescu, Remus Tiplea, Vasile Dorolti, maramureseni get-beget sau prin adoptie, sunt repere recunoscute in fotografia romaneasca a ultimilor 15 ani. Alaturi de ei au fost invitati alti fotografi de notorietate: Petrut Calinescu, Cristian Crisbasan, Ioana Moldovan, Dan Ioan Dinescu, George Popescu. Dimensiunea europeana a evenimentului va fi sustinuta de Oleg Tishkovets din Ucraina si Tony Melvin din Germania, legati si ei intrinsec de Baia Mare.

© Silviu GhetieProgramul include 14 expozitii personale, care vor fi deschise in mai multe spatii culturale din oras: Cinematograful Minerul, Galeria Oliver Thurman, Galeria Partner, Galeria Gazda, Muzeul Judetean de Arta „Centrul Artistic Baia Mare”, Sala M4 din Ansamblul Millennium, Muzeul de Istorie si Arheologie, Bastionul Macelarilor si Galeria Gold Plaza.

Salonul propune o selectie de proiecte fotografice puternice, unele dintre ele extrem de cunoscute publicului atasat de fotografie. Hajdu Tamas si Oleg Tishkovets prezinta impreuna “Naratiuni urbane”, doua expozitii in oglinda, doua abordari formal divergente, dar complementare. Pentru primul dintre ei viata urbei pulseaza la periferie, acolo unde se intampla de fiecare data cate ceva. © Hajdu Tamas: "Naratiuni urbane"De cealalata parte, Oleg Tishkovets descopera un spatiu urban cald, romantic, plin de nostalgie, din care lipseste omul, a carui prezenta nici nu se justifica.

Povestile strazii vor fi aduse pe simeze de catre Olah Laszlo Tibor, un consacrat al genului. Seria sa de imagini documenteaza si interpreteaza strada in mod original si sintetic. Ioana Moldovan este prezenta cu un fotoreportaj pe tema extrem de fierbinte a razboiului din Ucraina, abordat cu curaj si fara interpretari, subiect de meditatie despre omul contemporan.

© Petrut Calinescu: "The Black Sea"“The Black Sea”, valorosul proiect de durata al lui Petrut Calinescu, este o calatorie jurnalistica in jurul Marii Negre, inceputa in 2010, alaturi de un prieten ziarist, Stefan Candea. Impreuna au parcurs 15.000 de kilometri prin toate tarile riverane Marii Negre, dar si prin republicile separatiste desprinse din ele. Remus Tiplea este prezent la Salon cu seria “Ciurdarii”, aflata in selectia finala a Sony World Photography Awards 2015. Imaginile urmaresc viata cotidiana a unei familii de romi, angajati ca ciurdari ai satului.

Dan Ioan Dinescu a fotografiat timp de 40 de ani Maramuresul istoric, selectia sa de imagini fiind o reverenta sensibila adusa acestui tinut. Povestea despre Maramures este intregita de seria de peisaje semnate de Mihai Grigorescu si de faimosul proiect al lui Vasile Dorolti, “Oameni si cruci”, o meditatie despre transformarile radicale si ireversibile din cultura si traditia locului. Venind din zona povestilor preponderent urbane, Silviu Ghetie, “cel mai talentat fotograf de oameni din Romania” (Radu Jude), prezinta cu umor si ironie evenimente si intamplari din viata de zi cu zi a orasului.

© Cristian CrisbasanIstorisirile ascunse, mai greu detectabile la prima vedere, se regasesc in imaginile lui Alexandru Paul. Aparent “snapshot-uri hipsteriste, in cadrele sale se intampla lucruri si plutesc personaje aduse din dimensiuni temporale diferite” (Vasile Dorolti). Frumusetea femeii este apanajul lui Cristian Crisbasan, seria sa de nuduri bucurandu-se de un meritat succes international si fiind publicata in albume din Europa si Statele Unite. Fotografia de calatorie este prezenta si ea pe simeze prin George Popescu. Calatoria sa initiatica prin Mauritania, in spatele unui tren de marfa, are o certa valoare sociala, umana si estetica. In acelasi context, dar pe alte coordonate, Tony Melvin este invitat la Salon cu doua serii despre Turcia contemporana: prima despre traditia unor lupte corp la corp, iar a doua despre ritual si sacrificiu in tara situata pe doua continente. (F.S.)

 

Share.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!