Organizarea unui salon international de fotografie la Baia Mare intra in zona firescului. Ca eferevescenta culturala in zona fotografiei, orasul merita din plin o astfel de intalnire. Lumea artistica authtona astepta un asemenea eveniment, si de mai multa vreme, indiferent de circumstante. Niciun alt oras din Romania n-a dat atatia fotografi exponentiali in ultimii 15 de ani ca si Baia Mare. De-ar fi sa amintim doar o parte dintre membrii Grupului “7 zile”, cu Silviu Ghetie, Vasile Dorolti, Petrut Calinescu, Alexandru Paul. Lor li se adauga alti fotografi de-ai locului, cum e Mihai Grigorescu, nascut la poalele Muntilor Gutai, Hajdu Tamas si Olah Laszlo-Tibor, adoptati cu bratele deschise si perfect pliati pe amprenta culturala a orasului, ori negresteanul Remus Tiplea, apartinand si el, structural, tot de filonul artistic de la Baia Mare.
Toti cei amintiti mai sus s-au regasit pe afisul primei editii a Salonului international de fotografie de la Baia Mare (10 – 26 septembrie). Lista este completata cu alte nume de rezonata in fotografia romaneasca actuala: Dan Ioan Dinescu, socotit pe buna dreptate un patriarh al fotografiei maramuresene, Ioana Moldovan, care a explodat in ultimii ani trecand rapid de la o fotografie “cuminte” la cea de razboi, Cristian Crisbasan, cel mai de succes fotograf roman de nud, si George Popescu, multipremiat pentru povestile sale din Europa de Est. Anvergura internationala a Salonului a fost sustinuta de doi fotografi legati organic de Maramures: ucrainianul Oleg Tishkovets, membru marcant al Grupului “7zile”, indragostit iremediabil de Baia Mare, si Tony Melvin din Germania, canadian la origine, cu dese vizite in ultimii trei ani in Maramures.
Selectia fotografiilor
Alegerea proiectelor a cazut pe umerii lui Vasile Dorolti. Si a ales pe spranceana, treaba deloc usoara, dar de care s-a achitat stralucit, Salonul constituindu-se intr-un eveniment unic ca amploare si selectie in fotografia romaneasca a ultimilor ani. Fotografia documentara, cu multiplele ei fatete, a fost, in principal, regina evenimentului. N-au lipsit insa nici fotografia de strada, peisajele, nudul artistic.
Fiecare dintre cei 14 fotografi si-a dezvoltat si perfectionat un tipar distinct de limbaj vizual. Sunt recognoscibili dupa stilul lor, coerenti si fideli acestuia. Ca e vorba despre aripa mai tanara prezenta pe simeze (Ioana Moldovan, George Popescu, Olah Laszlo Tibor, Hajdu Tamas, Remus Tiplea), ori despre cei mai experimentati dintre ei (Dan Ioan Dinescu, Vasile Dorolti, Silviu Ghetie, Oleg Tishkovets, Mihai Grigorescu), Salonul inseamna in primul rand maturitate artistica. Formele de exprimare fotografica merg de la aparent mai abordabilul fotoreportaj pana la dificultatea metaforei si a eseului. Imaginile sunt puternice, unele adevarate capete de pod, si te poti raporta la ele ca fiind de referinta pentru oricare dintre genurile fotografice abordate. Fiecare proiect prezentat te scoate din zona de confort. Pentru a intui realitatea lucrarilor si a intra in urzeala semnificatiilor esti obligat sa dezvolti nu numai o forma de identificare afectiva, ci si una absolut necesara de emotie intelectuala. Efortul insa merita pe deplin pentru ca odata aflat in acest punct incep sa curga intrebarile despre existenta umana, despre rostul si rolul omului pe pamant. Ajunsa aici, fotografia isi justifica rostul si poate sta linistita la masa cu celelalte arte.
Spatiile expozitionale
Diverse si spectaculoase de-a dreptul, unele dintre ele, prin grandoarea a ceea ce au fost candva (Cinematograful Minerul), spatiile in care au fost montate expozitiile au fost alese astfel incat sa se situeze cat mai aproape de tematica lucrarilor si sa aduca acestora un plus de semnificatie. “Oameni si cruci” a lui Vasile Dorolti, de exemplu, este gazduita de Biserica Catolica Sf. Treime din Piata Cetatii, iar fotografiile lui Dan Ioan Dinescu pot fi vazute la Muzeul de Etnografie si Arta Populara. Lucrarile au mai fost expuse in Cladirea Millenium (George Popescu si Cristian Crisbasan), Galeria Partner (Olah Laszlo Tibor), Fundatia Baia Mare 2021 (Mihai Grigorescu si Petrut Calinescu), Muzeul Judetean de Arta «Centrul Artistic Baia Mare» (Ioana Moldovan), Bastionul Macelarilor (Alexandru Paul), Teatrul Municipal Baia Mare (Silviu Ghetie) si Cinematograful Minerul (Remus Tiplea, Tony Melvin, Oleg Tishkovets si Hajdu Tamas).
Salonul de la Baia Mare este un tur de forta eterogen si generos in fotografia romaneasca actuala, unic prin greutatea numelor incluse pe afis si a proiectelor prezentate. “Organizarea unui eveniment de un asemenea calibru, fie el salon sau festival, trebuie sa porneasca de la acest nivel valoric, nicidecum de mai jos”, afirma Vasile Dorolti, curatorul Salonului. Chiar daca locuitorii orasului nu s-au aratat prea interesati de eveniment in primele zile, nu e cazul sa se marseze pe demagogia populista care spune ca nu individul trebuie deservit, ci marea masa a populatiei. Nu in arta. “Cultura, spunea la un moment dat regizorul Tompa Gabor, nu trebuie luata ca un mijloc de educare a masei”. Sunt multe lectii de primit dupa acest Salon, dar mult mai multe de dat. Intr-o tara in care valorile se imputineaza, Baia Mare are meritul de a le fi gasit si adunat impreuna.
Fotografii si proiectele lor
Un profil al celor 14 fotografi si cateva reflectii despre fiecare dintre lucrarile lor prezente in cadrul Salonului international de Fotografie de la Baia Mare, in randurile care urmeaza.
Petrut Calinescu
Licentiat in Jurnalism si Stiintele Comunicarii. Membru deplin al Agentiei britanice Panos Pictures, Petrut Calinescu a calatorit si realizat reportaje in Afganistan, Bolivia, Egipt, Kenya, Guinea Bissau, China, India, la care se adauga toate tarile din Europa de Est si din bazinul Marii Negre. 
Multipremiat pentru imaginile sale si expus masiv in tara si in strainatate. Proiectul cu care participa la Salon, „Black Sea stories” , trece mult dincolo de simplitatea unui fotoreportaj de calatorie. Periplul in jurul Marii Negre este un discurs vizual fascinant despre cultura materiala si spirituala a comunitatilor cu care a interactionat. Despre diversitate. Despre arhaic. Despre traditii si obiceiuri intalnite pe drum, specifice unor colectivitati din ce in ce mai rupte de radacini. Despre ceea ce inca ramane din ceea ce piere. Cu „Black Sea stories” se deschide, se imbogateste si se fixeaza in acelasi timp o pagina noua in mostenirea culturala a umanitatii. Cu sau fara voie, Petrut Calinescu devine martorul nomad al unor civilizatii inca vii, dar intrate deja in zona crepusculara.
Cristian Crisbasan
Creator vizual si scriitor, cu aparitii consistente in publicatii, radio si televiziune. Expozitia “Portret de femeie” nareaza prima sa intalnire cu fotografia de nud, in anul 2001. 
Imaginile sale pe film au o accentuata tusa personala, care a facut epoca in anii 1990 – 2000 si inca mai face. Diferit ca viziune si exprimare de oricare alt fotograf roman de nud de pana la el, Cristian Crisbasan survoleaza inteligent si fara temeri latura erotica a genului. O conceptualizeaza chiar. Fara a aluneca nicio clipa in vulgaritate sau intr-un didacticism de parada. Nudurile sale sunt aproape de voyeurism si mereu pe granita dintre admiratie si dorinta. “Lucrarile mele sunt erotice si pentru ca fotografiez doar acele femei care imi plac ca barbat. Este si o forma de sexualitate pur mentala, deoarece incerc sa surprind acel ceva care ma provoaca”, spunea cu ceva ani in urma fotograful intr-o revista de specialitate.
Dan Ioan Dinescu
Nascut in Bucuresti si considerat patriarhul fotografiei maramuresene. A documentat timp de 40 de ani Maramuresul istoric, 
aplecandu-se cu predilectie asupra peisajelor, rurale sau urbane, asupra oamenilor locului si a evenimentelor din viata satului. Selectia sa de la Muzeul de Etnografie si Arta Populara contine atat imagini alb-negru, pe film, realizate in deceniile trecute, cat si color, dintr-o perioada mai recenta. Imaginile blande, calde, marca inegistrata, alaturi de o grija compozitionala si estetica strabat intregul portofoliu al artistului. „Tara Maramuresului este impregnata de taina frumusetii si a simplitatii, o lume care mai traieste inca in imaginile unui trecut nu foarte indepartat si care inca se cauta in cele ale prezentului”, afirma Dan Ioan Dinescu.
Vasile Dorolti
„Oameni si cruci” este declaratia de dragoste a lui Vasile Dorolti fata de Maramures. O reverenta adanca facuta zonei in care s-a nascut, in care traieste si se implineste ca om si ca artist. 
Si un eseu formidabil despre moderrnizarea accelerata, oarba si fara repere a uneia dintre societatile considerate a sta la baza spiritului si sufletului romanesc. Proiectul sau vorbeste discret despre o societate patriarhala in extinctie pornind de la troitele de pe marginea drumurilor din Maramures, inchipuind Cristosi de plastic naivi si decrepiti, prinsi in suruburi. Alatura troitelor oameni parca veniti din alta lume, majoritatea dintre ei cu fete alungite si priviri prelungi, precum idolii lor de la rascrucea drumurilor. Un fel de simbolism ascensional strabate intreaga sa serie: pornesti din mundan si sfarsesti in divin, indiferent ca e vorba despre cruci sau despre oameni. Si unii si altii dezvolta o elongatie metafizica. Imaginile sale fac trecerea de la particular la general, de la banal, uneori grotesc fara intentie, la sublim. Ici-colo, cate-un chip rubicond, ca si cel al femeii impovarata de lana (vede cineva ca si acolo e o cruce, o altfel de cruce?), mai indulceste asprimea eseului.
Silviu Ghetie
„Cel mai talentat portretist din Romania” (Radu Jude) este prezent la Salon cu 18 fotografii montate pe sevalet in holul Teatrului municipal Baia Mare. 
Expozitia sa decupeaza in alb-negru sau color franturi semnificative, aparent disparate intre ele, din viata urbei. Toate alcatuiesc un portret nefardat, dramatic, ironic sau plin de umor al orasului si locuitorilor sai. Fotograful gaseste intotdeauna, cum numai el stie, polii unei situatii in care extremele fac scurt-circuit si capata sens. Este o fotografie contextuala in care fiecare cadru se poate sustine independent de celelalte. Eclectica la prima vedere, selectia sa pune privitorul fata-n fata cu el insusi, cu multiplele lui fatete si cu adevarurile general umane peste care, uneori, ii place sau e nevoit sa traga cortina.
Mihai Grigorescu
Maramuresean get-beget, Mihai Grigorescu este fotograful care stie cel mai bine ce inseamna o dimineata racoroasa, cu razele soarelui perforand perdelele de ceata. Figurative si spectaculare, peisajele sale mentin vie „imaginea satului traditional si o contrapun modernismului anarhic si kitsch care caracterizeaza frenezia dezvoltării rurale contemporane. 
Nascute intr-o lumina crepusculara, cadrele sale prezinta mereu natura si satul asa cum au ramas acestea in memoria si in sufletul oamenilor: pur, cald si invaluitor” (modernism.ro). „Astazi, zbaterea tinutului in vremuri tulburi, in tranzitii peste tranzitii, si-a pus amprenta inevitabil peste ceea ce multi numesc Maramuresul istoric. Violenta cu care se distruge valoarea din traditii, obiceiuri, port, arhitectura, m-au impins spre a le ascunde uneori in neguri matinale”, spune fotograful.
Tony Melvin
Canadianul prezent la toate workshop-urile care se organizeaza in Maramures de catre fotografii baimareni. Tony Melvin ne pune-n fata lumea dura a luptelor de wrestling din Turcia. 
Aspra si in expresie si in continut. Imaginile sunt surprinse in cadrul unui concurs traditional de lupte libere in ulei, denumit Kirkpinar. Este cel mai vechi concurs de wrestling din lume, tine trei zile si este inclus in Patrimoniul Imaterial UNESCO. Documentarea facuta de Tony Melvin este „un prilej de reflectie asupra lumii contemporane contemporane si o subtila evaluare a ei, pastrand intelesuri intelectualiste dincolo de realismul, uneori frust, surprins in fiecare cadru” (modernism.ro). Imaginile sale nu sunt usor de digerat. Dincolo insa de confruntarea bruta, regasesti efortul, oboseala si tristetea invinsului, gloria invingatorului, emotia, camaraderia, imparteala frateasca.
Ioana Moldovan
Ce surprinde din prima clipa la fotografiile Ioanei Moldovan este ca, desi e vorba despre documentarea unei situatii de razboi, cadrele nu au nimic violent in ele. Umanitate insa, din plin. 
Fotografiaza cu sufletul si mai putin cu mintea. Ca si-a impus asta ori ba, Ioana Moldovan reuseste sa scoata din amorteala constiintele adormite prin prezentarea empatica a consecintelor post-traumatice ale conflictului din Ucraina. O mana pusa bland pe obrazul copilului intins in sicriu rastoarna toate paradigmele povestilor despre eroi si te arunca inapoi in instinctual. Odihna nu ti-o poti permite decat cu degetul pe tragaci, iar mancarea aluneca cu sughituri in stomac. Ioana Moldovan nu cauta, cum o fac adesea fotografii de razboi, senzationalul, cadre care tin lumea in loc si te lasa fara respiratie. A depasit etapa asta si e macar cu un pas inainte: incearca sa creasca gradul de constientizare publica prin puterea epica pe care o are fotografia in castigarea unui public nou sau in redesteptarea celui mai vechi.
Olah Laszlo Tibor
Este fotograful prin excelenta al strazii: atent, pasionat si aplicat. Un consacrat al genului. „Ca sa faci fotografie de strada, trebuie sa fii pregatit pentru multi kilometri de mers pe jos”, spunea candva Olah Laszlo Tibor. 
I-a placut intotdeauna sa fie omul invizibil din culise, care sta, observa, inregistreaza si iese mai apoi la lumina doar cu rezultatul final. Cu grija fata de compozitie si de lucrurile care intra in cadru, fotografiile sale sunt de o simplitate chirurgicala, aerisite, relaxate. Nu aglomereaza niciodata lucrurile. Si nici semnificatiile. In cadrele sale, omul e intotdeauna suveranul geometriei strazii, raportandu-l permanent la spatiul in care il gaseste. De la el pornesc, radiant, intelesurile imaginii. Olah Laszlo Tibor e fotograful care stie sa elimine inutilul dintr-un context mai larg, extragand doar esentialul.
Alexandru Paul
Mai redusa ca numar de exponate, in numar de doar opt lucrari, dar consistenta in semnificatii, expozitia lui Alexandru Paul este gazduita de Bastionul Macelarilor. 
La o prima vizualizare iti sare in ochi aparenta lipsa a compozitiei clasice, cu zone intregi lipsite de informatie. Acest lucru ascunde insa capcane in care poti usor sa cazi. Daca vrei sa-l gasesti pe autor trebuie sa treci dincolo de straturile de suprafata ale imaginii, inclusiv de faptul ca personajele sale populeaza, in general incepand din plan secund, haotic si dezinteresat peisajul. Din spatele unui ermetism evident, Alexandru Paul trimite provocari. Nu atat personajele, cat si sensurile se ivesc de te miri unde. Exista o dezordine fertila in cadrele sale, care nu e usor de detectat si nici de digerat. Selectia sa inchipuie o lume in disolutie, ca unul dintre tiparele existentei umane contemporane.
George Popescu
Fotojurnalist freelancer a carui munca se concentreaza pe spatiul est-european si pe tarile fostului bloc sovietic. 
Imaginile sale expuse in curtea interioara a cladirii Millenium descriu povestea unei traversari neverosimile a Mauritaniei pe spinarea unui tren destinat trasnportului de zacamant de fier. Convoiul de 2,5 kilometri lungime duce insa in spate o intreaga civilizatie, centrata neasteptat in jurul unei cai ferate care strabate Sahara. Imaginile juxtapun intr-un fel ciudat normalitatea vietii intr-un loc deopotriva aspru si suprarealist de frumos. Pasagerii fac comert, incarca si descarca marfuri alimentare si animale vii, se roaga, isi prepara masa si ceaiul si socializeaza prin jocuri pe nisipul incins. Sinuoasele vagoane de marfa strabat o tara si fixeaza o cultura. Faimosul tren e „Axis Mundi”-ul Mauritaniei, ne-erodat inca de timp si de realitate.
Hajdu Tamas
Surprinzator prin viziune si stil, Hajdu Tamas este unul dintre cei mai activi si apreciati artisti ai noului val in fotografia romaneasca. Un alchimist al contemporaneitatii. 
Face fotografie pe strada, cu insertii de umor absurd uneori, in spatii in care pare ca nu se intampla nimic: o alee pustie, gradinile dintre blocuri, curti interioare, zone putin populate de oameni etc. Atent la detalii, la lucrurile marunte care se pierd in consistenta zilei, Hajdu Tamas reinvie o lume ramasa prizoniera in timp, atat ca spatiu eminamente fizic, cat si ca spatiu cultural. Fiecare fotografie pe care o face poarta o amprenta unica prin poveste si maniera de executie. Povestile sale sunt cand hazlii si ironice, cand triste si revelatoare. „In graba noastra nu le mai vedem. Insa daca te opresti un pic in mijlocul unui cartier si incepi sa-l observi si sa-i dai atentie, apar si astfel de povesti”, afirma fotograful baimarean. Fiecare fotografie, mai spunea candva Hajdu Tamas, nareaza un episod al cunoasterii. De sine si a lumii in care traim.
Oleg Tishkovets
Fotograf ucrainian, restaurator de icoane, grafician, critic de arta, poet. Indragostit de Maramures si membru marcat al Grupului „7 zile’. Oleg Tishkovets face fotografie venind din lumea arhitecturii si a picturii. 
Asa stand lucrurile, nu e de mirare ca artistul vorbeste cu pricepere si credinta despre energii care provin din juxtapuneri de culoare. Cladirile si strazile sale nepopulate sunt marturii ale unui timp incremenit. Prezenta umana nu-si gaseste aici rostul. „Personajele mele nu pleaca nicaieri, nu au sosit inca sau au dispărut deja din peisaj”, spune Oleg Tishkovets. Chiar in absenta formelor sale de expresie sensibile, in imaginile fotografului se simte potentialitatea vietii, data de dialogul care se naste intre doua sau mai multe culori, dar si de atmosfera „palpabila”, care aproape ca se aude in lucrarile sale. Portretizeaza cladiri si strazi nepopulate datorita „tragicului existentei lor si a starii lor defensive. A urmelor timpurilor apuse care se citesc mai usor pe zidurile caselor de pe strazile indepartate de centrul unei localitati” (Oleg Tishkovets). La el, culoarea determina simbolistica unei imagini. Fin cunoscator al spatiului romanesc, inclusiv a universului fotografic autohton, Oleg Tishkovets restaureaza realitati uitate, pierdute in memoria timpului.
Remus Tiplea
Fotograf instinctual, nascut in Negresti-Oas, una dintre prezentele cele mai vii in fotoreportajul romanesc al ultimilor ani. 
Documenteaza cu curaj si pasiune teme diverse pe care le extrage din universul pitoresc al Tarii Oasului: lumea felurita a confesiunilor religioase, viata crescatorilor de oi, dar si a groparilor din cimitirul local. Exceptand fotografia documentara, Remus Tiplea face, cu acelasi mare succes, si fotografie macro. E zona sa de nisa, in care poate se retrage dupa oboseala fotoreportajelor. Pentru Salonul de la Baia Mare, Remus Tiplea a pregatit povestea unei familii de rromi care ingrijesc turmele locuitorilor din Turt, un cartier al Orasului Negresti-Oas. „Ciurdarii” a fost la un pas de a castiga una dintre sectiunile celui mai mare concurs de fotografie din lume, Sony World Photography Awards. Prezenta in finala certifica valoarea unei fotografii documentare solide. „Ciurdarii” este cantecul de lebada al unei asemenea ocupatii, supusa si ea invaziei timpurilor moderne, cu riscuri majore de a se pierde cat de curand in meandrele istoriei. (F.S.)
