Acolada peste timp si aceeasi preocupare de a documenta cat se poate de serios Tara Oasului. Doi fotografi pe care ii despart profesional cateva decenii se intalnesc pe simezele aceleasi galerii. Peste 130 de fotografii semnate de catre Ionita G. Andron si Remus Tiplea se vor regasi intr-o expozitie pe cat de inedita, pe atat de valoroasa. Vernisajul va avea loc sambata, 19 august, ora 15:00, la Muzeul Tarii Oasului din Negresti-Oas. Expozitia are loc in cadrul Festivalului „Zestrea Oasului” si este intitulata „Povestea firului. Firul povestii.” Lucrarile raman pe simeze o luna de zile.
Remus Tiplea este astazi unul dintre exponentii cei mai de seama ai fotografiei documentare romanesti, urmas vrednic al lui Ionita G. Andron, marele fotograf al Tarii Oasului din urma cu cateva deceni si unul dintre cei mai respectati fotografi romani. Pentru Remus Tiplea, pasiunea pentru fotografie a inceput in urma cu mai bine de zece ani, odata cu nasterea copilului sau: „Incercam sa-i surprind orice miscare cu telefonul mobil. Nu erau cine stie ce imagini, erau telefoanele din anii 2006-2008, cu camere de 1,2 megapixeli, dar mie imi placea sa pozez. In 2009 mi-am cumparat primul aparat DSLR, dar nu prea stiam sa-l folosesc si povesteam in stanga si in dreapta ca faceam poze mai bune cu telefonul mobil. In iunie 2009 am postat prima fotografie pe un site de specialitate si de acolo a inceput totul”.
La Muzeul Oasului, Remus Tiplea expune in 57 de imagini cinci povesti diferite, organizate intr-un ciclu denumit „Randuieli”. Fotografiile sunt legate tematic de cresterea animalelor (Ciurdarii satului si Iuhasii), de portul popular (Flori de Oas), de viata bisericeasca (Confesiuni religioase) si de munca la camp.
Despre Ionita G. Andron, Petru Comarnescu (critic literar, eseist, memorialist, jurnalist) afirma, la un moment dat, ca este – poate – cel mai mare fotograf roman, imaginile sale avand deopotriva valoare documentara si artistica deosebita.
Ionita G. Andron se naste in 20 aprilie, 1917, in Racsa, Tara Oasului. Tatal sau a fost preotul greco-catolic Ioan Andron, originar din satul Pribilesti, Maramures. Urmeaza scoala primara in satul natal, apoi liceul la Satu Mare (1927-1934). Isi finalizeaza studiile de Drept la Cernauti si Cluj (1935-1940) si pe cele de Teologie la Academia de Teologie Greco-Catolica din Cluj (1941-1944). Incepe sa faca fotografii in anul 1934 cu un aparat Voigtlander Bessa pe film lat primit de la tatal sau, intai familiei si prietenilor, apoi tot mai mult taranilor din Racsa si din alte sate vecine. Documenteaza realitatile vietii din Tara Oasului convins ca osenii perpetueaza un mod de viata cu radacini multiseculare. Din perioada 1934-1944 dateaza circa 5.000 de clisee. Pana la sfarsitul vietii (23 aprilie 1989) realizeaza in jur de 100.000 de negative alb-negru, color si diapozitive.
Pe simeze vor fi expuse 80 de fotografii din cele 300 aflate in colectia Muzeului Tarii Oasului. (H.L.)