Luca Tombolini fotografiaza si se raporteaza la un peisaj ca la o sinecdoca: in structura partilor regaseste unitatea intregului. Foloseste particularul in locul generalului si invers, intregul in locul partii. Peisajele sale extramundane sunt o extensie a unor tipare geologice atemporale. Locurile fotografiate nu se supun deloc Timpului, ele pot exista oricand in trecut si oricand in viitor, ancorate fiind intr-un Spatiu care nu este delimitat de un Timp anume. Studiile sale asupra peisajului au dat nastere unui portofoliu extrem de organic si pictural in acelasi timp. Pastelurile fotografului italian imbie bland la meditatie si introspectie.
- nascut in 1979, Milano
- diploma in Stiintele Comunicarii
- a studiat retorica vizuala in Cinema
- expozitii: Vancouver (Canada), Oslo (Norvegia), Paris, Milano.
- website: lucatombolini.net
Descrierea proiectului sau, „LS” (Landscape Studies) e foarte scurta si ne trimite in timpurile primordiale, la Geneza. Nu e loc de ambiguitati. O aflam din cuvintele lui:„Prima Cosmogonie: zorii omenirii, un timp fara strop de rationalitate. Un stramos contempleaza cosmosul si percepe necesitatea unei divinitati. A doua Cosmogonie vine odata cu miracolul nasterii constiintei. Stramosul stie acum ca exista pentru un motiv anume: cu ajutorul constiintei a gasit o cale de a se descoperi pe sine. Constiinta si Necunoscutul isi dau mana in alcatuirea Sinelui.”
Luca Tombolini a avut de cand era copil o fascinatie inconstienta pentru peisajele marete. Nu fotografia pe atunci, dar isi aminteste senzatia de a se afla intr-un loc magic. Aceeasi senzatie l-a condus inapoi catre acele locuri atunci cand a decis sa-si dedice timpul fotografierii peisajelor. A fost momentul in care s-a intrebat ce doreste sa fotografieze cu adevarat. Cateva saptamani mai tarziu se aventura singur pe Fuerteventura, una dintre insulele Arhipelagului Canare din Oceanul Atlantic.
„Incerc sa transfer privitorului un pic din experienta si timpul meu petrecut in locurile fotografiate. Daca le privim din punctul de vedere al lui Carl Jung, impartasim cu totii un fond comun inconstient, in care isi au originea toate instinctele. Fiecare dintre noi, chiar si cea mai detasata persoana de natura, poarta un raspuns cu privire la ceea ce inseamna sa fii lasat singur cu Sinele. Nu fac altceva decat sa ma pun in aceeasi situatie si sa fotografiez”, spune Luca Tombolini.
Fotografiind sau pur si simplu calatorind in asemenea locuri, Luca Tombolini a observat in decursul anilor marea sa atractie catre simplitate si puritate. Cele doua conditii ii erau cu adevarat necesare pentru a reveni la o stare elementara si esentiala a mintii. Ceea ce cauta in peisaje poate deveni o oglinda a Sinelui sau o reprezentare vizuala a unei parti a fiintei lui. Asta insemna, pe de alta parte, alegerea cu grija a tipului de peisaj in care sa se regaseasca; optiunea pentru un mediu gresit il poate face sa rateze intalnirea cu Sinele sau.
Cand vine vorba despre influentele care il marcheaza, dinauntrul sau dinafara fotografiei, Luca Tombolini il aminteste pe Hiroshi Sugimoto, o figura ambigua aflata la intersectia dintre fotografie si filozofie. „Imi place sa ma pierd in consideratiile lui despre Timp si Viata”, marturiseste fotograful italian. Nu-l uita insa pe Carl Jung, ale carui carti si reflectii au devenit un fel de ghid pentru ceea ce aspira sa realizeze in fotografiile sale, in calatoriile pe care le face, dar si in constructia sa ca persoana. Ultimul pe aceasta restransa lista, dar nu cel mai putin important, mai ales de cand a petrecut o dupa-amiaza intreaga cu el, este Massimo Vitali, un maestru contemporan al fotografiei de peisaj, a carui estetica are o mare influenta asupra sa.
Indiferent ca filozofeaza pe marginea fotografiilor pe care le face, ca se regaseste mai mult sau mai putin in ele, cand vine vorba despre un peisaj gen National Geographic si unul in culori pastelate, Luca Tombolini stie intotdeauna ce va alege. (F.S.)