Hajdu Tamas: Laboratorul din spatele blocului

2

Hajdu Tamas a migrat cu succes in ultimii ani de la universurile liliputane la cele vizibile cu ochiul liber. De la un conceptual de laborator la ambient exterior. De la macro si instrumentar medical la fotografie de strada. S-a mutat intr-o alta paradigma si si-a schimbat modalitatea de expresie. Dintr-o realitate fabricata si controlabila a trecut si s-a fixat confortabil in concretul neprevazut. Calm si sigur, fara anestezie. Face fotografie cu insertii de umor absurd uneori, in spatii in care pare ca nu se intampla nimic: o alee pustie, gradinile dintre blocuri, curti interioare, zone mai putin populate de oameni. Atent la detalii, la lucrurile marunte care se pierd in (in)consistenta zilei, Hajdu Tamas reinvie o lume ramasa prizoniera in timp, atat ca spatiu eminamente fizic, cat si ca univers cultural. Fiecare fotografie pe care o face poarta o amprenta unica prin poveste si maniera de executie. Povestile sale sunt cand hazlii si ironice, cand triste si revelatoare. Nu forteaza insa limitele in nicio imprejurare. Nimic nu biciuie in fotografiile sale: umorul e autentic si reconfortant, ironia e bine stapanita, iar absurdul, tandru. Laboratorul lui nu mai e spatiul inchis, cu storurile trase si miros de eprubete, ci lumea din spatele blocurilor, cu multiplele ei fatete si povesti. Surprinzator prin viziune si stil, Hajdu Tamas este unul dintre cei mai activi si apreciati artisti ai noului val in fotografia romaneasca. Un alchimist in cautarea pietrei filozofale, care piatra nu sta ascunsa nicidecum in palate regale, ci mai degraba in debaraua locuintei fiecaruia dintre noi.

 

Hajdu Tamas

  • 40 de ani, nascut in Simleu Silvaniei
  • profesie: medic veterinar
  • finalist la Sony World Photography Awards 2013 si LensCulture Exposure Awards 2015
  • publicat in: Punctum, Practical Photography, LensCratch, Feature Shoot, The Independent (UK), The Guardian (UK), La Republica (Italia), Vice etc.
  • imaginile sale pot fi vazute la: http://hajdutamas.blogspot.ro/

 

Ne-am permis o derogare de la uzantele unui interviu obisnuit si i-am trimis lui Hajdu Tamas un chestionar despre ce si cum in fotografia sa.

 

  • Strada sau ambientul?
  • O strada cu ambient.

© Hajdu Tamas

  • Lume mare sau univers mic?
  • Univers mic.

 

  • Ironie sau umor?
  • Merg mana in mana.

 

  • Conceptual sau documentar?
  • Documentar de cativa ani.

 

  • Instinct sau analiza?
  • Preponderent instinctiv.

© Hajdu Tamas

  • Grotesc sau absurd?
  • Absurd, evit grotescul.

 

  • Crop sau intreg?
  • Intreg,

 

  • Viziune sau stil?
  • Cand faci cateva poze proaste ai o viziune; daca le poti repeta, ai deja un stil.

 

  • Detaliu sau plan general?
  • Un plan general cu detalii.

 

  • Fata sau spatele blocului?
  • Aleea din spatele blocului e intotdeauna mai primitoare.

© Hajdu Tamas

  • Gradina sau parc?
  • Gradina comuna de la bloc.

 

  • Prevazut sau neprevazut?
  • Neprevazut.

 

  • Caine sau pisica?
  • Vaca.

 

  • Poveste intr-o singura imagine sau intr-o serie?
  • Intr-o singura imagine, dar legate intr-o serie.

 

  • Dimineata sau dupa-amiaza?
  • Dimineata.

© Hajdu Tamas

  • Cu sau fara oameni?
  • Depinde de context.

 

  • Cu aparatul din mana sau de la ochi?
  • Daca nu vreau sa fiu vazut, din mana.

 

  • Cu sau fara Photoshop?
  • Cu Lightroom.

 

  • Focala fixa sau teleobiectiv?
  • Intodeauna cu un 35 echivalent. Fix.

 

  • Digital sau film?
  • Digital, dar imit filmul.

(F.S.)

 

 

Share.

2 comentarii

    • Multumiri, Cosmin, pentru vizita si aprecieri. Stii si tu… caile batatorite devin plictisitoare la un moment dat. Asa ca ne-am gandit sa mai rupem un pic ritmul cu Tomi 🙂

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!