Cu “Posh Slums”, Alexandru Paul intra in zona antropologiei culturale. O antropologie culturala domestica in expresie si tragica in semnificatie, aflata in imediata noastra proximitate, de vreme ce poate fi vorba despre periferia oricarui oras mai rasarit din Romania. Proiectul se apleaca mai putin sau deloc asupra individului si mai mult asupra comunitatii din care face parte, ca mediu reactiv in vremuri de tranzitie. Eliberat de constrangerile unei legislatii ambigue si interpretabile, contemporanul mioritic isi ridica locuinta in mijlocul campului, printre balarii si brazde de tractor. Isi securizeaza parcela cu garduri de sarma si ziduri de caramida, dincolo de care stapanesc lipsa bunului simt si dezinteresul fata de restul comunitatii. Alexandru Paul fotografiaza contextual, punand in relatie locuinta sau ansamblul de locuinte cu mediul inconjurator. Imaginile cronicizeaza o realitate distopica, din ce in ce mai fragmentata geografic, social si moral. Studiu de comportament colectiv al claselor medie si de sus ale societatii romanesti, “Posh Slums” poate fi vazut, nu in ultima instanta, si ca o resemantizare a viziunii noastre asupra celuilalt.
Alexandru Paul
- nascut in 1971, Baia Mare
- Facultatea de Geologie (Inginerie Geologica), Universitatea Bucuresti; Facultatea de Film (Imagine de Film), UNATC, Bucuresti
- publica, printre altele, in Elle, FHM, Esquire, Beau Monde, The One, Unica, Miami, Viva
- expozitii in Bucuresti, Baia Mare, Basel, Madrid
- website: alexandrupaul.com
“Posh Slums” este cel mai recent proiect foto al lui Alexandru Paul. Lucreaza la el din 2010. Cam de cand a inceput sa si deseneze. In ultimii ani, fotografia, munca de operator de film si desenul au mers mana-n mana. “Nu sunt in stare sa fac un singur lucru si bine, marturiseste el, ma plictisesc repede”.
Alexandru Paul s-a apucat de “Posh Slums” ca urmare a unei… tresariri emotionale de natura proustiana, nu ca rezultat al unui concept bine studiat. “Aveam si eu obiceiul oricarui «intelectual» sa-mi dau ochii peste cap cand vedeam casele astea cu o «arhitectura» pentru care unui arhitect s-ar cuveni sa-i crape obrazul. In plus, ca sa nu treaca neobservate, au fost si vopsite in piersicuta, zmeurica, lamaita si alte arome. Totusi, odata cand nu eram atent, fiind cazut intr-un fel de toropeala pe bancheta din spate a unei masini cu care ma intorceam de la ski, am trecut pe langa un astfel de «ansamblu» si am simtit o tresarire de bucurie. Parca am aruncat o privire in sufletul celor care s-au invrednicit sa le construiasca si sa le locuiasca. Am simtit un fel de duiosie si fratie. Si asa m-am apucat de seria asta. Mai putin cu dorinta de a fotografia, cat cu dorinta de a mai avea parte de emotia de pe bancheta din spate.”
Asa s-a trezit vizitand periferiile oraselor din Romania, zone in care au aparut in ultimii ani locuinte si complexe rezidentiale de lux pentru clasele sociale medie si superioara. Chiar daca fac parte din zona metropolitana, ansamblurile sunt construite inafara oricarei conceptii de planificare urbana. Oamenii isi construiesc tot felul de case, oriunde detin terenuri, in lipsa unei infrastructuri elementare. Isi ridica garduri inalte, iar habitatul lor se reduce la limitele acestora. Dincolo de ele e pamantul nimanui, cu propria lui viata: maracini crescute in voie, gunoaie si moloz, caini vagabonzi rataciti si personaje ciudate in cautare de resturi. Cu fiecare cladire ridicata dupa voia proprietarului, mediul urban este inconstient construit in lipsa oricaror standarde.
Neputinta colectivitatii
“Cred ca aceste constructii reflecta mai degraba caracterul proprietarilor si/sau locatarilor, iar ca ansamblu reflecta caracterul comunitatii. Cand se respecta criteriile urbanistice, caracterul locatarilor se manifesta mai mult in interior, exteriorul fiind supus normelor. Cum aceste constructii nu au fost ingradite de norme, omul a facut cum l-a taiat capul. In sensul asta cred ca se vede mai bine caracterul omului: atunci cand face ce-l taie capul si nu atunci cand face ce i se dicteaza de la centru”, este de parere fotograful.
Mergand si mai departe, Alexandru Paul crede ca acest “decor” vorbeste despre neputinta oamenilor de a se aduna si a face ceva impreuna. “Nu pot sa curat un camp de unul singur. Si daca pot, n-o sa fiu eu fraierul ala. Asa ca trag usa de la casa dupa mine si ma bag ca strutul cu capul in nisip. Si bineinteles ca ma mai si lamentez seara cu nasul in farfurie ca traiesc intr-o tara de hoti si jegosi. Eu n-am urmarit, finalmente, sa fac alaturari si nici analiza. Ci m-am oprit sa fac niste peisaje urbane acolo unde le-am vazut si mi-au placut”, afirma Alexandru Paul.
Fotograful asociaza imaginea periferiei urbane cu vremurile de tranzitie in care legile se schimba mereu, se bat cap in cap, sunt interpretabile si nepazite. “In aceste vremuri, oamenii sunt mai liberi, cu toate bunele si cu toate relele care decurg de aici”, subliniaza artistul.
In ceea ce priveste viitoarele proiecte, Alexandru Paul lucreaza sporadic la doua serii, “fara tragere de inima”. In rest, deseneaza, face fotografie comerciala, reproduceri de arta si cinema. (F.S.)
