Odeta Catana – Lagarele de langa tine

Cu „Lagarele de langa tine”, Odeta Catana intra pe teritoriul lucrurilor sensibile si dureroase, intrate in subconstientul colectiv si intepenite acolo pentru ca nimeni nu s-a ocupat cum trebuie de ele. O rana deschisa mereu pe care statul n-a recunoscut-o decat foarte recent, mai mult la presiunile internationale, iar societatea civila nu si-o asuma decat intr-o foarte mica masura. Este vorba despre copiii si tinerii cu dizabilitati mintale, captivi intre zidurile spitalelor de psihiatrie. Odeta Catana viziteaza in 2014 la solicitarea Centrului de Resurse Juridice din Romania cateva dintre cele 717 institutii de protectie sociala din tara si documenteaza tema cu sufletul apasat. Nu fotografiaza frontal si invaziv, ci extrem de atent si discret. Coboara in gestica si amanunt si intregeste povestea prin fina observatie a lucrurilor complementare. Seria sa se dovedeste a fi extrem de emotionanta si expresiva prin sugestie si detaliu. E o lume ascunsa privirilor, in care drepturile omului exista mai mult pe hartie.

 

Odeta Catana

• nascuta in Romania, rezidenta in Berlin
• studii: Facultatea de Istoria si Teoria Artei (Universitatea de Arta, Bucuresti); masterat in Antropologie sociala si culturala (SNSPA, Bucuresti); masterat de Fotografie documentara (Universitatea Newport, Tara Galilor, 2013)
• premii la concursuri de fotografie din Marea Britanie
• proiecte expuse in Newport (Tara Galilor), Bruxelles, Berlin, Stuttgart, Belgrad, Cluj-Napoca, Bucuresti, Sibiu, Timisoara, Oradea, Brasov.
• website: https://odetacatana.com/

 

„Vazusem cateva fotografii inainte, auzisem povesti de la ceilalti psihologi sau juristi care fusesera in centre, dar ma asteptam sa fiu mai tare, mai detasata, mai «antropolog» care observa obiectiv. Greu de spus ceea ce m-a marcat mai mult, dar ceea ce imi vine in minte, daca inchid acum ochii, este sentimentul de inchis si de ingradire. Simteam ca si eu, daca voi sta mult acolo, cumva nu o sa mai pot iesi”, afirma, la un moment dat, Odeta Catana.

 

„Privat de libertate”

Cifrele oficiale vorbesc de peste 25.000 de copii si tineri cu probleme de sanatate mintala care se afla in centre rezidentiale si spitale de psihiatrie din Romania. Definita juridica internationala socoteste aceste persoane ca fiind „private de libertate”. In mai multe randuri, societatea civila si-a manifestat ingrijorarea cu privire la aceste centre, dar statul roman nu a reusit sa puna in aplicare pana recent un mecanism national de monitorizare a acestor institutii. Iar societatea civila, cu exceptia Centrului de Resurse Juridice, nu efectua vizite de supraveghere neanuntate.

Mai mult decat atat, dreptul pacientului de a face plangeri e aproape inexistent datorita lacunelor legale. In consecinta, scopul principal al proiectului „Lagarele de langa tine” a fost sa implementeze si sa sustina adoptarea unui mecanism national de supraveghere prin intermediul a 15 vizite de monitorizare neanuntate. S-a stabilit ca ele sa fie efectuate de catre noua specialisti din cadrul societatii civile, dar si de catre un grup tinta instruit in cadrul proiectului.

 

La mila statului

Doar in perioada 2011-2014, 1.500 de copii si tineri cu dizabilitati au murit „in grija statului”, in 27 dintre cele 41 de judete ale tarii. Institutionalizarea copiilor si tinerilor cu dizabilitati mintale lasa astfel loc abuzurilor, in conditiile in care singura persoana care poate sesiza o incalcare a drepturilor acestor nefericiti ai sortii este reprezentatul legal sau tutorele care a decis plasarea acestora intr-un centru social sau medical.

„Un accident genetic, un picior care aluneca de pe trotuar sau doi parinti disparuti prea devreme… Intr-o fractiune de secunda viata ta sau a copilului tau poate deveni una complet lipsita de speranta. Fara sa ceri, fara sa poti preveni in vreun fel, ajungi sa traiesti la mila statului”, afirma intr-un material pe acesta tema Ana Dragu, scriitoare, parintele unui copil cu autism.

Absenta unei monitorizari independente a centrelor pentru persoanele cu dizabilitati mintale „a facut posibila situatia rusinoasa in care, in perioada 2010 – 2015 au decedat 5.000 de beneficiari aflati in grija statului. Poate si mai grav este faptul ca aceste decese, in majoritatea lor, nu sunt investigate ca fiind suspecte, asa cum prevede legea. Iar daca decesele sunt cuantificabile, abuzurile, suferinta, lipsa serviciilor si alte drepturi care sunt zilnic incalcate (…) nu se pot cuantifica in termeni palpabili.” (sursa: Centrul de Resurse Juridice).

 

Proiect de lege propus de CRJ

Lucrurile au inceput sa se miste abia in 2015. In 21 decembrie, plenul Senatului a adoptat cu 102 voturi pentru si doua abtineri Propunerea legislativa privind infiintarea mecanismelor prevazute de Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati, proiect de lege propus in 9 decembrie 2014 de catre Centrul de Resurse Juridice. Proiectul prevede monitorizarea independenta, prin vizite neanuntate, a institutiilor pentru persoane cu dizabilitati mintale. Astfel, Romania adopta in sfarsit prevederile obligatorii ale Conventiei ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilitati, ratificata de Parlamentul Romaniei inca din anul 2010.

In prezent, Centrul de Resurse Juridice este singura entitate care desfasoara vizite de monitorizare neanuntate in centrele destinate persoanelor cu dizabilitati mintale. Dupa fiecare vizita, monitorii CRJ intocmesc rapoarte pe care le publica si le trimit cu recomandari si observatii Ministerului Muncii si DGASPC-urilor. Potrivit CRJ insa, multe dintre ele raman „fara un raspuns sau masuri concrete din partea autoritatilor”.

 

Despre decenta actului de a fotografia

In ceea ce priveste modalitatea de a fotografia si apropierea de subiect, Odeta Catana e adepta decentei si respectului in abordarea personajului fotografiat: „In fotografia documentara pe care o realizez nu intervin pentru a crea o imagine anume. Daca observ ca un subiect nu se simte bine cand este fotografiat, dau aparatul la o parte si consider ca fotografia trebuie realizata atunci cand subiectul este dispus sa mi-o ofere, sa nu il chinui in niciun fel. Subiectii sunt mai importanti decat fotografia propriu-zisa. Uneori practic observatia participativa si ma apropii de personaje pentru a-mi castiga increderea necesara, pentru a inlatura straturile de timiditate, de bariere, blocaje etc.

Capacitatea fotografului, a mea, de a empatiza cu oamenii in situatii vulnerabile este importanta. In situatii de acest fel cred ca persoanele / subiectii te simt foarte bine. Ma straduiesc sa fiu deschisa si sa ma relaxez la randul meu; cea mai mica umbra de nesiguranta sau de teama este, de asemenea, perceputa. Sunt calma si incerc sa am rabdare, multa rabdare.” (F.S.)