Vancsó Zoltán: Viața ciudată a pelerinilor

„Omul poate trăi fără rugăciune, dar nu și fără posibilitatea de a se ruga”. E fraza cheie așezată de Vancsó Zoltán în deschiderea proiectului său, „Pilgrims”. Cuvintele spuse cândva de Emil Cioran însoțesc, luminează și explică întregul său demers documentar. Ca și alte teme obsesive ale sale (respirația spațiului, muzica imaginii, provocarea banalului, transparența eternității, tentația vidului), „Pilgrims” pare încă un proiect în derulare atâta timp cât fotograful este încă stârnit de temă. Imaginile sale pun deseori lucrurile simple într-o lumină mistică. Vancsó Zoltán prezintă circumstanțele insolite în care personajelor sale li se întâmplă lucruri excentrice și ininteligibile. Aceste scene subiective pot fi însă deslușite doar atunci când devenim observatori atenți ai propriei noastre lumi.

Nomazii credinței

„Pilgrims” deconspiră în acest caz improbabilitatea realității, încurajează reflecția și pune în discuție conjuncturi fără corespondențe vizibile la prima citire. Aparatul său foto se îndreaptă spre lume cu răbdare, umilință, sensibilitate și mister. Autorul are capacitatea de a crea context dacă nu există, dar nu modifică realitatea. Este și el un pelerin, un căutător al epifaniei, al metaforei. Cu „Pilgrims”, Vancsó Zoltán s-a îmbarcat într-o arcă a lui Noe fără să știe prea bine încotro duce, cu gândul de a explora lumea ciudată a nomazilor credincioși. Iar aceasta este guvernată de suferință fizică, ascetism, iubire, credință, eliberare, tenacitate, absurd, indignare, fariseism, comerț.

 

Vancsó Zoltán

• născut în 1972, Budapesta
• freelancer
• peste 40 de expoziții personale (Budapesta, Paris, Roma, Bratislava, Bruxelles etc)
• peste 15 cărți publicate
• premii naționale și internaționale de fotografie
• website: https://zoltan.pictures

 

Cărți publicate

Câteva dintre cărțile publicate de Vancsó Zoltán sunt prezentate mai jos. Toate pot fi achiziționate de la adresa: https://zoltan.pictures/photobooks/en/ La aceeași adresă poate fi văzut și un preview al fiecărui album. Alte câteva titluri: „Sleep of Reason”, „Landslides – Exploring the Void”, „Between Nothingness and Eternity”, „Big Bang”, „Proximate Infinity”, „Paris – Budapest” etc.

 

Pilgrims (2004)

• publicat în 2004
• copertă moale
• dimensiuni: 20 / 20cm
• imagini: 60
• pagini: 80
• pentru achiziție: https://zoltan.pictures/photobooks/en/book/pilgrims/

 

 

Ocean of Sighs (2005)

„După ce urechile tale s-au obișnuit cu el, vuietul valurilor se estompează până devine tăcere. Tăcere ceva mai umană. E un vuiet vechi de milenii. Cei noi suntem noi.” (Dobai Péter)

• editat de Blurb
• text de Dobai Péter
• dimensiuni: 20 / 25cm
• pagini: 116

 

Still movies (2008)

„Lao-tse pretinde că învățăturile Tao nu pot fi asimilate prin cuvinte. Se pare însă că pot fi fotografiate. Să medităm la imaginile lui Vancsó Zoltán și ne vom da seama curând că am găsit drumul spre casă.” (Müller Péter)

• editat de Blurb
• text de Füst Milán
• dimensiuni: 20 / 25cm
• pagini: 120

 

Mysterious Traveler (2009)

„Drumul este întotdeauna mai bun decât hanul de pe marginea lui, spune Cervantes. Drumul însuși devine un han, iar timpul petrecut pe drum devine nesfârșita sosire.” (Miklós Mészöly)

• editat de Blurb
• text de Miklós Mészöly
• dimensiuni: 25 / 20cm
• pagini: 106

 

Unintended Light (2011)

„În cea mai recentă serie a sa, Vancsó Zolt˙n ne invită într-o călătorie imaginară. «Perspectiva Vancsó» e un concept în sine: contemplarea costruiește o realitate perceptibilă care deconspiră conexiuni nebănuite.” (Böröczfy Virág)

• editat de Blurb
• tex de Mészöly Miklós
• dimensiuni: 20 / 25 cm
• pagini: 106

 

„Pilgrims” l-a purtat pe fotograful maghiar peste tot în Europa unde s-au semnalat apariții semnificative ale Fecioarei Maria în rândul oamenilor simpli. Locurile consacrate sunt cunoscute foarte bine de către credincioși și în fiecare an au loc pelerinaje masive: Fatima (Portugalia), Lourdes (Franța), Medugorje (Bosnia-Herțegovina), Márianosztra (Ungaria), Roma. Printre ele și Șumuleu Ciuc (Harghita, România), unde fotograful maghiar a făcut mai multe vizite la începutul anilor 2000.

 

Nedumerirea

„Încă din copilărie am observat, nedumerit, credincioșii zeloși ai diferitelor religii, dispuși să se închine Domnului lor, călătorind sute sau poate mii de kilometri, conduși de o forță (încă) necunoscută mie. Cred că partea cea mai surprinzătoare pentru mine este că, cel mai adesea, închinarea presupune suferință fizică, ascetism, prin care – conform credinței lor – poate fi câștigată mântuirea. După părerea mea, acest lucru este complet străin de ceea ce a vorbit Iisus; în ciuda acestui fapt, simt o anumită formă de respect pentru dăruirea pelerinilor.

Dar mi-e neclar de ce se construiesc în Fatima magazine cu discount-uri uriașe la figurinele cu Fecioara Maria, disponibile în forme și mărimi infinite. (…) Nu este o priveliște terifiantă să vezi etichete de preț codate cu bare, suspendate de sutele de statuete cu Iisus Hristos pe metru pătrat? Nu vreau să judec cu pozele mele, Doar mi-am propus să arăt lumea bizară a pelerinilor prin intermediul fotografiei”, afirmă Vancsó Zoltán.

 

Începuturile

Vancsó Zoltán s-a născut în 1972 în Budapesta. Casa părinților se afla într-o suburbie a marelui oraș, iar camera lui avea vedere spre un parc liniștit. Prima persoană care i-a deschis ochii asupra lumii imaginilor a fost profesorul său de artă, Ferenc Varga. S-a îndrăgostit repede de film, ca și cameraman al școlii. Sosea primul la cursuri, la șase dimineața, și pleca ultimul, la opt seara.

Într-una dintre călduroasele veri budapestane a dat peste vechiul aparat foto al tatălui său, de multă vreme neglijat, și peste echipamentul său de laborator. În aceeași noapte a transformat baia în cameră obscură. Prima ieșire cu familia s-a întâmplat să fie la München, unde se căznea să fotografieze tot ceea ce credea el că merită. Rezultatul după zece zile: o rolă de film.

 

Prima personală

În 1991 este admis la Institutul Vocațional din Budapesta, secția Fotografie. Reușește să fotografieze un pendul în poziție de mijloc. Doi ani mai târziu este declarat respins în urma examenului de admitere la Universitatea de Artă și Design, lucru care se repetă și în următorul an: nu știe încă să deseneze destul de bine pentru a fi admis.

Între timp îl cunoaște pe Miltényi Tibor, singurul care are încredere în ceea ce face, și acceptă o slujbă de fotograf la revista „168 óra”, la care va lucra până în 2005. Prima expoziție personală de fotografie o deschide în 1994 în sălile Primăriei arondismentului 18 al Budapestei. E capătul de pod al carierei. A doua vine la doar un an distanță și este vernisată la Galeria 11, cunoscută pentru organizarea unor evenimente de anvergură în domeniul artei. Renunță să mai dea examen la Universitatea de Artă și Design, unde una dintre cerințele obligatorii pentru toți aplicanții este să analizeze una dintre fotografiile lui!

În 1998 câștigă o bursă József Pécsi și are pentru prima dată bani de fotografie.

 

Salutări de la Cartier-Bresson

În anii care vin, indiferent că este vorba despre expoziții sau cărți, este susținut financiar de către Fondul Național Cultural Maghiar. În 2000, Péter Dobai, scenaristul multipremiatului film „Mephisto”, în regia lui Szabó István, scrie despre arta sa fotografică. Se simte onorat. În același an face prima sa călătorie în Australia. Reîntors în țară, câștigă o bursă Hungart, iar în 2002 devine nu numai membru al Societății Fotografilor Maghiari ci și unul dintre directorii organizației. Profesează și câștigă o nouă bursă în același an. Proiectul său, „Silent stills” este expus la Institutul Francez din Budapesta. Trimite un portofoliu din lucrările sale mai multor galerii de artă franceze. Singurul care-i răspunde e Henri Cartier-Bresson, care-i apreciază fotografiile.

2003: Fatima. Pe când se pregătea să fotografieze cel mai amabil preot pe care l-a văzut în viața sa, într-un confesional dintr-o biserică aproape goală, un alt preot, de-a dreptul furios, vărsând din potirul pe care-l ținea într-o mână, îi lovește aparatul foto, se răstește la el și îl dă afară din biserică. Studiază pentru a deveni inginer de sunet, i se pare mai folositor decât a face fotografie.

2004: bursă André Kertész, două luni la Paris. „Nu e ușor deloc, spune Vancsó Zoltán. Trebuie să fac față atrocităților de pe stradă: dacă fotografiez copii – sunt pedofil, dacă fotografiez negri – sunt rasist, dacă fotografiez bătrâni – sunt lipsit de respect, dacă fotografiez clădiri – în cele mai multe dintre cazuri încalc legea. La câțiva metri de casa lui Cartier-Bresson, o mamă urlă la mine: vrea să știe dacă i-am fotografiat copilul. Da, l-am fotografiat!”

 

Cu bune și cu rele

Expoziție la MEO, Budapesta, împreună cu William Klein. „La inaugurare, organizatorii au uitat să mă invite pe scenă alături de Klein. Bine măcar că mi-au menționat numele. Nu contează, după ceremonie am plecat cu Béa în grădină și ne-am sărutat”, își amintește cu umor fotograful.

Anul 2005 e cu bune și cu rele. Părăsește revista „168 óra” și rămâne pentru prima oară pe cont propriu. În cinematografe, seria sa, „Ocean of Sighs – Cuba” poate fi vizualizată înainte de unul dintre filmele cunoscutului regizor german Wim Wenders. „Fotografiile mele au 20 de metri lărgime pe ecran! Expoziția este organizată într-o capelă iezuită aproape abandonată. E locația perfectă: o Havana reală în Budapesta. Mi-am cheltuit toți banii pe acest proiect. Într-una din seri a trebuit să o rog pe Katja să-mi plătească o ciorbă”, mărturisește fotograful.

 

Între analog și digital

În anul 2006 aplică pentru departamentul de cinematografie a University of Visual and Performing Arts. E sigur că e locul potrivit pentru el. Comitetul de jurizare spune însă altceva. Fotografiază în continuare, dar fără prea mare chef. La sfârșitul anului își achiziționează primul aparat foto digital. Face mii de cadre, dar aproape nicio fotografie. Trebuie să se întoarcă la analog?

În următorul an publică împreună cu Lenke Szilágyi cartea „Tibor Miltényi – A semni költészete (The Poetry of Nothing)”. În total, Vancsó Zoltán este autorul mai multor cărți de fotografie, alcătuite pe baza numeroaselor sale proiecte: „Silent Stills” (2002), „Pilgrims” (2004), „Down with the Fisherman’s Bastille! (2004), „Twincity / Budapest – Paris (2006), „Still movies” (2008), „Unintended Light”, „Ocean of Sighs”, „Mysterious Traveler! – toate în 2009. I se vernisează peste 40 de expoziții personale în Budapesta, Paris, Roma, Bratislava, Bruxelles etc. De peste două decenii este răsplătit cu importante premii naționale și internaționale. (F.Ș.)