Cu ”Beds” navigăm pe neștiute prin culoarele memoriei (in)voluntare. Daniela Groza face un plonjeu terapeutic în propria viață și extrage de-acolo momentele care pot marca definirea sa ulterioară. E un întreg eșafodaj de pulsiuni care alcătuiesc o arhitectură lăuntrică de care suntem mai puțin conștienți. Ea construiește însă memoria pentru a o putea accesa și utiliza mai târziu, aceasta nefiind un dicteu automat al subconștientului. Nu memoria vine astfel în întâmpinarea artistului, ci artistul provoacă întâlnirea cu ea. Că e vorba despre patul în care dormim e aproape o înâmplare, la fel de bine putea fi vorba despre birou, baie, cameră personală sau orice alt spațiu intim prin intermediul căruia ne putem defini personalitatea. Totuși, niciunul dintre acestea nu are greutatea locului în care ne petrecem opt ore pe zi cu rațiunea în stand-by. E o lume de graniță între conștient și inconștient mai puțin cunoscută și imposibil de controlat. Între cutele cearceafului sau ale plapumei ne desenăm involuntar anxietățile sau bucuriile de peste zi. Patul devine astfel o matrice a personalității individului. Fiecare pat funcționează ca o amprentă stilistică. De la acest nivel pornesc imaginile și se justifică demersul Danielei Groza. (F.Ș.)
- 36 de ani, născută la Constanța
- trăiește în New York
- studii: University of California, Berkeley, (Literatură și Filozofie Italiană)
- bursă pentru fotografia documentară la Florența (Italia)
- expoziții de grup: Brașov, București, Cluj-Napoca, Granada (Spania), New York, Kansas City (SUA)
- website: https://danielagroza.com/
”Proiectul «Beds» este un autoportret. În spiritul reținerii memoriei într-un cadru suspendat, a detenției acelor momente care ne definesc, aici, și de fapt în majoritatea proiectelor la care lucrez, încerc să coreografiez amintirea ce va fi imortalizată în imagini, în așa fel încât memoria devine un lucru asupra căruia mă manifest, și nu invers. Este un proces psihologic care ajută la detensionare și îndepărtarea traumei, prin acțiunea voită de construire a unor amintiri – să nu ne fie frică de cuvânt! – frumoase. Interesante. Pline de vitalitate, de amănunte care aprind curiozitatea.
Viața ca film
Este ușor să ne amintim cuvinte sau persoane (și la fel de greu să îndepărtăm aceste amintiri), însă acestea nu numai că sunt mai greu de înhămat ca și prezență, ci au devenit sursele, unanim acceptate în subconștientul colectiv, care provoacă piscurile emoționale după care ne ghidăm în navigarea peisajului ce urmează să ne definească. De multe ori aceste piscuri sunt ascuțite și anevoios de parcurs și poate nu merită importanța acordată.
Fără să scriu într-un spirit dogmatic, prea puțin lăsăm privirile să alunece asupra detaliilor aparent neutre. Prin imaginile create, exersez dezvoltarea imaginarului, al acelui colț de rai unde ne putem retrage și rememora aventurile petrecute ca într-un film: aici putem edita în voie, transforma, inventa. Viața este un film, sunt convinsă de multă vreme, așa că a deveni propriul regizor este mai mult decât important, este secretul trăirii din plin. Aceste paturi reprezintă titlurile episoadelor unui serial. Cred și sper că incită și privitorul la crearea propriilor povești.
Patul, ca poezie
Instalația lui Tracey Emin, «My Bed», definitivează căsătoria dintre viață și artă: life as art; fără aceasta uniune, noi, artiștii, ne înecăm sub greutatea sărăciei, durerii, deziluziei.
Lirismul unei canapele pe care mi-am petrecut nopțile new-york-eze timp de trei ani, între 2015 și 2018, distruge orice urmă de milă față de sine, aducând în prim plan povestea de cum am ajuns în acea poziție, cine este familia care m-a adoptat în acea perioada, cartierul în care am trăit, jovialitatea cu care am acceptat să mă confrunt cu ceea ce putea fi tradus ca și tragedie etc. Un simplu pat este, de fapt, o poezie.
Scurtă biografie
Mă numesc Daniela Groza, am 36 de ani, sunt din Constanța și fac fotografie documentară pe film de format mediu din 2012. Sunt plecată în SUA, inițial la Chicago, din 1999; în 2001 am urmat studiile universitare la UC Berkeley, cu profilul Literatură și Filozofie Italiană.
După facultate mi-am urmat dragostea pentru arta culinară și am lucrat ca sous-chef timp de câțiva ani, până în 2011 când am primit o bursă să studiez fotografia documentară la Florența. După aproape un an în Italia, am revenit în SUA și în 2012 m-am stabilit la New York. Din 2016 îmi împart timpul între New York, unde lucrez ca șofer de taxi, și România, unde îmi desfășor activitatea fotografică. (Daniela Groza)