Alnis Stakle: Taxonomia fricii

Sunt mai greu de digerat si deloc comod de descifrat. Pentru a ajunge la miezul imaginilor lui Alnis Stakle trebuie sa indepartezi intelesurile strat cu strat, ca si foile unei cepe. “Taxonomy of Fear” e o coborare intr-un maelstrom, o alunecare dureroasa intr-un fel de infern al lui Dante. In ultima bolgie – si la cel mai adanc nivel – guverneaza frica. Aranjata, clasata, ierarhizata. Dar si exilata in subconstient, cu rezerva ca daca va reveni intr-o buna zi, va fi la o varsta matura, pregatit s-o infrunte si sa-i destructureze traiectul. Vorbim despre frica de moarte, cu care Alnis Stakle s-a intersectat in copilarie mai mult decat e, omeneste, necesar si suportabil. In fotografiile sale, sentimentul fricii e sublimat in arta, mai mult sau mai putin comestibila. Imaginile functioneaza ca niste crochiuri existentiale mustind de incordare si emotie. Proiectul este, poate, si o reintoarcere involuntara la paradisul pierdut al copilariei in care acel sentiment al spaimei de moarte, cu toata grozavia lui, ramane doar un izolat subiect pentru psihanaliza.

 

Alnis Stakle

• nascut in 1975, Letonia
• studii: doctorat in domeniul Educatiei artistice (Daugavpils University, Riga)
• preda fotografie la Riga Stradins University
• expozitii personale si de grup: Olanda, Slovacia, Grecia, Marea Britanie, Rusia, Franta, Belgia, Argentina, Ucraina, China, Italia, Suedia, Australia, Germania, Cehia, Croatia etc
• imagini publicate in: British Journal of Photography, Scopio, Wired, Camera Austria, Eyemazing, Imago, Leica Fotografie International etc.
• website: alnisstakle.com

 

Cele mai vii, dar in acelasi timp si cele mai traumatice amintiri din copilaria sa sunt legate de frica de moarte si de diferitele mecanisme de a putea controla si depasi aceasta stare. Fotografiile din acest proiect sunt rezultatul unui studiu subiectiv care are ca scop intelegerea originii amintirilor sale si identificarea legaturilor ambigue cu familia, casa si contextul socio-politic din acea vreme.

“Convingerea mea ferma este ca fotografia poate surprinde mult mai mult decat realitatea vizuala. Fiecare cadru contine straturi de semnificatii profunde si intelesuri tacute. In ciuda naturii criptice a fotografiei, acest mediu transmite mesaje a caror inexplicabilitate este trasatura lor fundamentala.

Tocmai aceste semnificatii profunde si evazive, care rezista oricaror explicatii si interpretari logice, sunt nucleul imaginilor proiectului. Ele pot fi citite doar subconstient si intuitiv. Paradoxal, cadrele care par cele mai simple sunt, de fapt, cele mai dificil de deslusit. Sunt fotografii vernaculare, produse ale unor raspunsuri emotionale puternice, generate de experientele pe care le-am trait”, marturiseste artistul.

 

Memorii dureroase

Alnis Stakle face fotografie de la 12 ani. Primele sale incercari fotografice sunt, practic, reflectii existentiale asupra fricii morbide de moarte. Apar intr-o perioada de schimbari socio-politice dramatice, pe vremea cand Letonia se afla in plin proces de secesiune fata de Uniunea Sovietica.

“Am amintiri puternice despre participarea obligatorie la parade de Sarbatori, despre pregatirea pentru apararea civila in cazul unui posibil razboi nuclear, despre discutiile prudente ale parintilor mei asupra unor chestiuni politice, cum ar fi deportarile lui Stalin, dar si despre vizionarea clandestina a filmelor de groaza importate ilegal din Vest”, povesteste fotograful leton.

“Taxonomy of Fear” este o explorare, nu doar vizuala, a arhivei copilariei si familiei sale, ci si o cautare a unor marturii care sa confirme spaima sa de moarte. Asta a implicat de multe ori re-fotografierea si extrapolarea unor fragmente mici, pe baza carora a reusit sa reconstituie fizic si emotional acea perioada.

A inceput proiectul cu decizia constienta de a folosi role de film vechi, rusesti. Asta l-a ajutat sa se conecteze si sa acceseze o arhiva de memorii subliminale, regasibila fizic doar in mass media din acea vreme. Folosirea vechilor filme foto rusesti, a caror emulsie se afla pe punctul de a se deteriora, are ca rezultat imagini care apar denaturate si zgariate, pline de zgomot vizual si de neasteptate defecte, exploatate insa magistral din punct de vedere artistic. (F.S.)