Mările interioare ale lui Oleg Tishkovets

0

Cu peisajele sale marine, Oleg Tishkovets a intrat viguros pe lungimea de unda a nesfarsitelor intinderi albastre. Marea sa este infinit mai mult decat ceea ce ar fi, daca ar fi numai ce este. O parafraza din Martin Heidegger care se refera la om, dar care se potriveste ca o manusa cu decupajele dincolo de cuvinte ale fotografului ucrainian, un maestru cand vine vorba despre stiinta spatiului si a culorilor. Exista, la o adica, in imaginile lui Oleg Tishkovets, o indubitabila prezenta imateriala care transcende consistenta fizica a lucrurilor. Marturia unui hanseat clarifica mai bine si ne ajuta sa mergem putin mai adanc: „Marea (…) nu e un peisaj; ea este o revelatie a eternitatii, a nimicului si a mortii, e un vis metafizic. Marea si piscurile inalte nu sunt pamantesti, intr-un sens ele sunt elementele primare ale unei ultime si salbatice maretii extraumane” (Thomas Mann). Pentru a ajunge la o asemenea perceptie a lucrurilor, fotograful s-a avantat in cautarea directa a elementarului sarind peste ceea ce i s-a parut a fi prea legat de latura mundana a existentei. Marea lui Oleg Tishkovets este intotdeauna acolo, dupa colt, la o aruncatura de bat, cuminte, dar si persuasiva. Chiar daca pare sa puna stapanire pe artist si sa ii gestioneze relatia cu lumea si cu el insusi, acesta nu se abandoneaza definitiv marii. Din cand in cand, in imaginile sale pot fi observate balize ale existentei umane: o barca aninata de faleza inalta, coltul unei case, o umbrela pierduta in imensitatea spatiului. Fotograful pastreaza relatia cu pamantescul, ca punct de sprijin, echilibru, comparatie. Marea sa, in adancul careia traiesc „pesti tacuti si intelepti”, functioneaza ca un resort pentru o invitatie la reflectie, cunoastere si frumusete. Un portofoliu interdisciplinar fundamentat pe transferul reversibil oricand dintre arta, ludic si filozofie.

 

Fotografii: Oleg Tishkovets

Traducere: Elena Capușan

 

Oleg TishkovetsOleg Tishkovets

 

In spatele raspunsurilor lui Oleg Tishkovets se intretes, ca intr-o panza fina, joaca, dar si intelepciunea. Imaginile sale sunt reprezentari poetice care relationeaza individul de timpul si spatiul primordial. Peste toate, imuabila ramane necesitatea de cunoastere.

 

  • Mondorama: Este un proiect finalizat sau unul care se intinde pe tot parcursul vietii?

Oleg Tishkovets: Nu l-as numi un proiect. Un mic dejun luat dimineata nu e chiar proiect. Asa ca e vorba mai curand despre plimbari de-a lungul tarmului marin si tot ce decurge de aici – adica sanatate, aer curat si buna dispozitie – sunt, probabil, cele mai bune lucruri pe care ni le ofera fotografia acum. Iar cuvantul „proiect” e legat de granturi, bani, publicatii, forfota, batai de cap si o eternitate de timp pierdut. Ce fac eu nu e niciodata finit, e mereu in miscare – si a inceput de mult.

 

„Marea e timp, iar pamantul – spatiu”

  • M: De ce marea? De ce nu muntele sau alte repere geografice? Ce inseamna marea pentru d-voastra? E un simbol, o tranzitie catre altceva sau pur si simplu un peisaj de care v-ati indragostit?
© Oleg Tishkovets

© Oleg Tishkovets

O.T.: Marea e libertate, iar primul lucru pe care il faci cand te apropii de mare e sa inspiri aerul umed si sarat. Simti ca esti liber. Tipete de pescarusi, bataie de vant si stare de bine. Doar atunci cand esti langa mare poti sa-ti spui: “Gata! Incep o viata noua.” 🙂 ) La munte nu poti spune una ca asta, acolo zici mai curand: “Gata! Coboram.” Pe munte nu ai o perspectiva. Ca sa o obtii, trebuie sa fii alpinist, sa mergi mult pe jos, bine echipat, tot mai sus si mai sus. Iar asta e o alta poveste. Pe cand aici poti sa stai la umbra, sa asculti furtuna, sa citesti despre masoni, iar fotografia e doar o insemnare in jurnal.

 

  • M: Marea d-voastra e intotdeauna acolo, imediat dupa colt. Dar nu renuntati niciodata la contactul cu tarmul, imaginile contin mereu detalii care va leaga de terestru (un copac, un scaun, coltul unei case, o banca, un personaj etc). Care este relatia dintre mare si pamant in fotografiile d-voastra?

O.T.: Navigand pe un rau admiri malul, iar raul devine un mijloc prin care studiem linia tarmului. Cu marea e la fel, ne pierdem reperul daca ne indepartam de mal, nu mai avem termeni de comparatie. Atunci vom fotografia valurile si cerul. E un cu totul alt domeniu. Iar pe timp de furtuna nici nu-ti va sta gandul la fotografie.

© Oleg Tishkovets

© Oleg Tishkovets

Pe mal, e alta treaba. Oricat s-ar stradui, valurile nu ma vor atinge. Marea poate doar sa pozeze. Si fara niciun efort, ii devin superior. Poti sa inchipui o mare care te priveste de dupa colt, se asterne la picioarele tale, maraie in departare, urla si sfarteca zagazurile, tarandu-se indarat, mangaindu-te, pierzandu-si rabdarea si fiind tandra.

Marea sfasie malul si nu invers, malul rezista si intalneste stoic fiecare val. Marea e timp, iar pamantul – spațiu. Timpul masoara, iar spatiul aduna. Și ce e mai important – ce s-a masurat sau ce s-a adunat? E nevoie de prezenta omului ca de un far maritim.

 

La granita dintre stihii

  • M: Sunt cele doua, pamantul si marea, „yin”-ul si „yang”-ul unei perspective personale asupra vietii d-voastra, o conceptie despre lumea insasi?

O.T.: Cand te apropii de mare, lasi totul in urma: casa, masina, lucruri, iar in fata se asterne largul fara de margini, o pusta frematatoare cu viata proprie. Tarmul devine trecut, iar marea viitor. Pe pamant totul s-a petrecut deja, s-a asezat, a incremenit. S-a instalat permanenta. Pe cand acolo, departe, timpul inca se mai misca, totul e in viitor. Aceasta frontiera intre ce am lasat si ce am procurat, intre past si future, este cea mai importanta achizitie a mea. La granita dintre stihii prindem mai bine semnificatia lucrurilor, a evenimentelor si a semnelor. Aici nu sunt vami si vamesi, pestii nu te roaga sa prezinti pasaportul si sa-ti deschizi valiza. Si pe cand lasi malul unei tari in urma, tarmul celalalt e inca departe. Ai impresia ca nu exista frontiere. Sa stai pe mal inseamna sa fii in prezent, intre trecut si viitor. Si pentru asta nu ai nevoie de prea multe lucruri.

© Oleg Tishkovets

© Oleg Tishkovets

Langa mare totul se simplifica. Din punctul in care te afli, pe de o parte vezi viata complicata de pe uscat, iar in partea opusa se deschide pura departare. O foaie alba pe care sa-ti asterni o viata noua, pe care o poti contempla la infinit. Si aceasta prezenta a eternitatii te linisteste. O poti atinge si te poti scufunda in ea. Poti literalmente sa plutesti spre o viata noua, ca sa te intorci innoit.

Ne intoarcem acolo de unde am venit.

 

Pestii tacuti si intelepti

  • M: Vedeti marea ca pe un refugiu personal? Ce va face sa va simtiti bine cand sunteti in preajma ei? Si ce va nelinisteste?

O.T.: Cumva, marea e o continuare imbunatatita a prezentului, fara nimic in plus. In adancurile sale locuiesc pesti tacuti si intelepti. Aici te eliberezi de supararile si dezamagirile trecutului, de inselaciuni si minciuna. Valurile rasfoiesc spatiul si asculta cantul pescarusilor. Si doar aici ajungi sa crezi ca totul se va sfarsi cu bine, chiar daca nu va fi asa.

 

  • M: Functioneaza peisajul marin si ca o invitatie la reflectie? Daca da, unde duc aceste ganduri?

O.T.: Ca sa fiu sincer, peisajul marin, nu e altceva decat un peisaj marin. Restul e in capul tau. Atunci cand te incadrezi in acest peisaj intelegi cel mai bine ca toate sunt trecatoare, ca nimic altceva nu conteaza decat ce vei manca la cina. Si cine iti va fi alaturi.

 

  • M: Cand sunt prinse in cadru, foarte rar, personajele d-voastra par extrem de izolate. Aveti o explicatie pentru acest lucru?

O.T.: Asta se intampla doar atunci cand nu reusesc sa fac nimic in sensul acesta si sunt nevoit sa revizuiesc scenariul initial.

 

Ganduri hoinare

  • M: De ce nu va simtiti confortabil sa includeti personaje in cadrele d-voastra, indiferent ca este vorba despre peisaje marine, urbane sau rurale? Altereaza omul peisajul si daca da, in ce fel?

O.T.: Atunci cand apare in peisaj, omul si-l supune, devine personaj principal. Daca ar fi sa includ oameni in cadru ar trebui sa-i introduc in scenariu, sa selectez actorii, sa-mi fac preferinte. In cazul meu, eu creez doar decorul. Intrusul poate, eventual, sa-l traverseze indiferent. Dar cel care ramane, devine cel mai important. Ma refer la spectator. Pentru mine, fiecare fotografie e un mic film, care isi asteaptă actorul doritor sa se implice. Si nu e vorba despre un film documentar, ci de unul artistic. Nu le poti ordona trecatorilor sa iasa din cadru si nici nu-i poti cere unei cladiri sa se de-a mai incolo.

© Oleg Tishkovets

© Oleg Tishkovets

Fotografia este foarte limitata in timp – lumina patrunde in obiectiv si in mai putin de o secunda dispare. Acest film dureaza o secunda sau mai putin de atat. Cum sa-i dam volum timpului, cum sa evitam cliseul sau, dimpotriva, sa folosim cliseul in acest joc? Cum sa unifici totul intr-un cadru si sa creezi o opera dramatica? Cum sa arati relatia dintre lucruri, sensuri, cladiri si tot ce cuprinzi intr-un cadru? Cum le faci sa se deschida, sa-si arate frumusetea? Farmecul lor neinteles si tandretea tulburatoare. Cum scoti la iveala sensul existentei lor si felul in care acestea ne influenteaza viata? Pe de o parte avem un eveniment consumat, iar pe cealalta parte avem speranta in continuare. Cu alte cuvinte, gandul trebuie sa hoinareasca de-a lungul malului, cautandu-si adepti si prieteni. Si desi stim cat de repede se scurge timpul, linistea dintre doua valuri ne va fi poveste cu final fericit. (F.S.)

 

Share.

Lasa un Comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

English EN German DE Russian RU Italian IT French FR Romanian RO
error: Continutul este protejat!
Mai multe despre 7 zile, Baia Mare, fotografie, mare, Marile interioare, Oleg Tishkovets, peisaje marine, revelatia a eternitatii, seascape
© Tina Kazakhishvili: Nudity
Tina Kazakhishvili: Nudity

© Ovidiu Gordan: Familiar place
Ovidiu Gordan: Familiar place

© Oliver Merce: Low Season
Oliver Merce & Dan Moruzan: Doi fotografi si o singura mare

Închide