Peisajele pe care le surprinde Inez Baturo par sa nu depaseasca la prima vedere locurile comune ale unui astfel de gen fotografic: munti, formatiuni stancoase, copaci si fiinte singuratice pierdute prin cortinele de ceata sau in albul zapezii. La o zabovire mai atenta insa observi ca e ceva magic si nelumesc in felul in care le sunt redate cele mai ascunse secrete. Fotografa poloneza cauta momentul in care lumina schimba tabloul naturii, estompand contururile si asezand peste lucruri o aura vrajita de calm si confort psihic. Putine detalii razbat din imaginile sale, culorile sunt cat se poate de delicate, iar tonalitatile, moi. Inez Baturo are stiinta de a gasi franturi de libertate si bunatate in natura, armonie si frumusete, lucruri pe care oamenii au uitat sa le mai pretuiasca si care le lipsesc. Pentru ea, orice peisaj e o conditie a spiritului.
Inez Baturo
- nascuta in 1966, traieste in Bielsko-Biala (Polonia)
- fotograf, editor, publicist, curator, translator
- co-fondator si vicepresedinte al Fundatiei Centrul pentru Fotografie; co-fondator al FotoArtFestival (Bielsko-Biala)
- autoare a cartilor: “The Beskidy Mountains”, “The Beskids”, “Cieszyn”
- expozitii personale si de grup: Olanda, Cehia, Franta, Lituania, SUA, Polonia
- inclusa in publicatiile “Masters of Polish Landscape” si in prestigioasa “A History of Women Photographers” de Naomi Rosenblum
- imagini aici: http://fundacja-centrum-fotografii.org/
- pagina Facebook: https://www.facebook.com/inez.baturo?fref=ts
“Landscape photography”
- publicata de Fundatia Centrul pentru Fotografie, Bielsko-Biala, 2013
- coperta tare, dimensiuni: 28,8 x 27,5 cm cm
- 120 de pagini, 91 de fotografii color si alb-negru
- prefata: Naomi Rosenblum
- text in poloneza si engleza
- pret: 22 euro
- poate fi cumparata de aici: https://sites.google.com/site/foundationcentreforphotography/bookstore
Fotografia a aparut pe neasteptate in viata ei, a imbogatit-o in multe feluri si i-a oferit momente de neuitat. Cu siguranta ca exista o oarecare magie in ea. Inez Baturo face fotografie din 1989. Este autodidacta. Pana in 2005 a fotografiat exclusiv pe film. Le developa singura intr-o camera special amenajata acasa. Se simte inspirata de Michael Kenna, Eberhard Grames si Ragnar Axelsson.
Dificultatea fotografiei de peisaj
“Eram in Muntii Tatra. Toata lumea facea poze, inafara de mine; nu aveam in rucsac niciun aparat foto. Regretam pentru prima oara in viata ca nu puteam capta momentele pe care le traiam. Un prieten mi-a imprumutat aparatul sau si am tras cateva cadre pe film. N-o sa uit niciodata acele prime emotii. Am trimis mai apoi acele fotografii la un concurs pe tema peisajului montan si… am castigat! Asa a inceput totul”, rememoreaza Inez Baturo.
Chiar daca peisajul pare un pic subestimat astazi, fotografa poloneza a fost fascinata de acest gen inca de la inceputurile carierei sale. A abordat insa si alte genuri de fotografie: fotografia de spectacol (teatru), de moda, de arhitectura, de portret, dar niciuna dintre ele nu i-a oferit atat de multa satisfactie ca si cea de peisaj. “N-am avut nici cea mai vaga idee cat de interesanta putea fi cautarea luminii adecvate in fotografie. Multi spun ca nu e deloc dificil sa faci fotografie de peisaj, ca e un gen usor de abordat si de controlat. Dificultatea acestuia se ascunde insa tocmai in aceasta presupusa usuratate: cum iti poti evidentia personalitatea prin intermediul unui asemenea subiect? Cum iti poti dezvalui sinele si nu topografia meleagurilor pe care le fotografiezi? Incerc sa cuprind in cadrele mele momentele cand emotiile sunt cele mai intense; incerc sa-mi arat chipul prin intermediul peisajelor pe care le fac”, precizeaza Inez Baturo.
Antidot impotriva lipsei de omenie
In fotografiile sale, culoarea devine un element important, pe acelasi palier cu tema si compozitia, si e convinsa ca aceasta ii poate transmite cu exactitate sentimentele traite in timpul fotografierii. Face insa cu acelasi succes si fotografie alb-negru. 
O intereseaza in cel mai inalt grad lumina si atmosfera, mult mai mult decat, de exemplu, denumirile locurilor in care a fotografiat. Ii place singuratatea atunci cand se afla in natura si incearca sa se delimiteze de o prea apropiata prezenta umana. “Nu pot trece granita care ma desparte de altcineva, nu ma pot afla pe un teren care nu este al meu. Pentru mine, fotografia de peisaj este un fel de evadare in lume, unde individul este parte a naturii si poate fi el insusi. Cand fotografiez, ma portretizez pe mine”, afirma fotografa.
“Arta sa vizuala poate parea doar o viziune romantica asupra lumii in care «ororile, prostia omeneasca, violenta si indiferenta abunda». E mai sanatos insa sa ne-o inchipuim ca o proclamatie a faptului ca armonia si frumusetea exista si ca ele pot furniza un antidot impotriva lipsei de omenie”, scrie Naomi Rosenblum in prefata cartii sale. (F.S.)
