Se face o jumatate de secol de cand Asociatia caritabila Shelter din Marea Britanie se ocupa de persoanele fara adapost. La putin timp de la infiintarea ei, fotograful Nick Hedges a fost trimis in orasele din Anglia si Scotia pentru a documenta viata familiilor care traiesc in mizerie. Realizate intre anii 1969 – 1972, imaginile au electrizat lumea politica la vremea respectiva si au fortat Westminster-ul sa caute solutii. La mai bine de 50 de ani de atunci, Shelter cauta sa identifice astazi persoanele din imagini.
La prima vedere, personajele par a fi supravietuitorii unor orase asediate. Surprinsi in fata cladirilor decrepite care strajuiesc strazi lipsite de masini, ei arata ca niste netrebnici anonimi demni de cel mai respectabil dispret. Copii in haine zdrentuite se joaca in spatii parasite, o mama si fiica ei adolescenta se inghesuie una in cealalta, pivnitele sunt luminate de becuri anemice, peretii locuintelor sunt scorojiti, iar mobila distrusa, parintii si fratii mai mari ii strang la piept pe cei mai mici. 
Desi pare o comunitate disclocata si bombardata, ei nu se confrunta cu ororile celui de-al doilea razboi mondial, ci traiesc in Marea Britanie, in efervescentii ani ’60. Ei sunt locuitorii mahalalelor ale caror conditii de trai au trezit constiinta publicului insular in ceea ce priveste viata din orasele marginale ale societatii britanice.
“Viata dura din mahalalele britanice exista inca din anii ’30, spune Nick Hedges, intr-un interviu pentru The Observer. Al doilea razboi mondial n-a facut decat sa intarzie planurile pentru eradicarea saraciei. A urmat apoi o alta perioada grea, imediat dupa razboi, cand tara pur si simplu nu avea bani si planul pentru eradicarea saraciei a fost iarasi amanat. Ceea ce vedem in imagini este rezultatul acestor intarzieri”.
Comunitatile marginale
Nick Hedges a batut in lung si in lat orasele britanice, inoptand in adaposturi sau in locuinte ieftine. Cabinetul prim-ministrului de atunci i-a fost greu sa ignore rapoartele alcatuite de Shelter, avand in vedere ca fotograful avea alaturi de el un grafician si un scriitor, ambii cu contributii majore la documentarea fenomenului.
“Majoritatea celor care au vazut fotografiile au fost socati sa afle ca aceste scene de viata reala exista in tara lor. Le erau total straine. Unele dintre zonele fotografiate aratau dezolant, aproape nelocuite. Era la ordinea zilei sa afli ca apartamentele erau mai mult goale. In strada erau parcate, ici si colo, doar cateva masini. Nu iti doreai sa te afli acolo, te simteai inconfortabil. Unul dintre cei care au vazut imaginile mi-a spus ca-i aminteste de Sarajevo din anii ’90, parea ca un razboi real e in desfasurare”, afirma Nick Hedges.
Fotografiile sale si agitatia produsa in urma publicarii acestora s-au dovedit a fi un tais ascutit pentru ceea ce a insemnat perceptia contemporana asupra vietii in orasele britanice din urma cu o jumatate de secol.
“E un mit adanc inradacinat ca Anglia eclatantilor ani ’60 a avut de-a face doar cu muzica buna , cu filmul si cu arta pop. Mai putini isi amintesc insa ca au existat si comunitati aflate la marginea unei existente decente”, spune Hedges.
In timp ce tema documentarii sale a fost deprimanta, fotograful a gasit inspiratie tocmai in personaje. “Puterea unei familii unite este extraordinara. Felul acela de relatie emotionala dintre mama si copil, dintre tata si copil, dintre frati si surori e ceva care uneste impotriva circumstantelor materiale, ceva care da putere si confort. Am avut mereu acest lucru in fata mea atunci cand am fotografiat o familie”, isi aminteste Nick Hedges. (sursa: The Guardian)
