Mihai Grigorescu: Case mici

0

Temporal-atemporal. Mihai Grigorescu se joaca putin cu termenii. Il respecta pe primul, il sublimeaza pe cel de-al doilea. Prin intermediul fotografiei, face dificila trecere de la unul la celalalt cu o lejeritate dezarmanta. Unul dintre proiectele sale de suflet are ca tema casele mici din Maramures, un patrimoniu fragil, documentat impecabil in ultimii ani. Primavara, vara, toamna, iarna, ele sunt acolo. Cat vor mai fi… Locuite sau parasite, ingrijite sau aproape de aneantizare, e de observat o anume demnitate estetica pe care inca o detin. Cand documentezi casele mici din Maramures, te apropii implicit de o matca spirituala. De o simbolistica si o culturalitate primordiala la care te poti raporta ca neam. Valoarea lor imateriala o depaseste cu mult pe cea obiectuala. O mostenire unica e pe cale sa dispara, multe dintre aceste case mai putand fi vazute doar in arhiva fotografului. Odata cu ele pier insa si arhetipurile unei civilizatii aflata la baza felului romanesc de a fi si de a se manifesta in lume. In timp, Mihai Grigorescu a dezvoltat o conexiune speciala cu tema sa, astfel ca imaginile se nasc organic, unele dupa altele, potrivit ritmului interior al fotografului si nu unui scop exterior. Asa stand lucrurile, ele transcend usor valoarea documentara, extrinseca, devenind un jurnal decorativ al starilor artistului, cu insertii justificate de picturalitate. O poveste pastrata in tuse feerice, cu tot dramatismul unei astfel de situatii. (F.S.)

 

Mihai GrigorescuMihai Grigorescu

  • nascut in 1 noiembrie 1961, Cavnic, Maramures
  • manager firma de publicitate
  • premii la concursuri nationale de fotografie (peisaj)
  • expozitii personale si de grup: Baia Mare, Cluj-Napoca, Timisoara, Bucuresti
  • publicat in toate revistele nationale de fotografie
  • organizator al Salonului European de Fotografie – Baia Mare 2016
  • imagini: https://www.facebook.com/mihai.grigorescu.7

 

De la ferestre, la case

Ideea acestei serii de fotografii a venit dintr-un firesc iminent, ca o extensie a celei cu ferestrele. De fiecare data dupa savurarea momentului rar de crepuscul matinal, preumblarea continua pret de cateva ceasuri, uneori multe, in cautarea de locuri noi, si nu numai. Si cum cele mai prolifice si placute descinderi de acest gen se consumau alaturi de prietenul Vasile Dorolti, in documentare eterna de „Oameni si cruci”, s-a simtit nevoia imediata de a-mi gasi subiecte, altele decat peisajul. Ironic este faptul ca ideea ferestrelor mi-a venit in Germania, cu 11 ani in urma, plimbandu-ma in zona veche, impecabil restaurata, a Regensburg-ului, mai multi ani la rand.

© Mihai Grigorescu: "Case mici"Rigurozitatea germana a lucrurilor m-a facut sa renunt rapid la a le fotografia pe cele de acolo aplecandu-ma, cu o incomparabila pasiune, asupra celor din Maramures, pe care le-am gasit mult mai vii si pline de poveste. ’Or fi si ele ca omul… De aici pana la a trece la „Case mici” n-au mai fost decat niste pasi in spate spre a reusi incadrarea intregii locuinte de la care proveneau ferestrele.

Mai apoi, pe masura ce se scurgeau anii, dispareau casele mici. Eram martorul apusului vietii lor, contempland la multe dintre ele, din pacate, disparitia inceata si sigura. Neputinta de a le salva, pentru ca ne reprezinta ca regiune, cultura, traditie, stil arhitectonic, valoare etnografica, m-a determinat sa le trec prin lentila, inmagazinandu-le in spatii electronice.
Dincolo de valoarea documentara

In aproape toate cazurile, casele acestea pier la scurt timp dupa ce oamenii care le-au locuit trec pe lumea cealalta; de multe ori disparitia lor e aproape simultana. Saracia in care se scalda batranii satelor si catunelor le grabeste finalul in ritm exponential. Odata aparute fisuri in acoperisul din sindrila sau paie, apa se infiltreaza in peretii de lemn, lutul cu care acestia sunt acoperiti cade, iar degradarea totala este iminenta.
© Mihai Grigorescu: "Case mici"Daca la inceputurile abordarii acestei teme eram entuziast, bucuros chiar, acum trebuie sa recunosc ca ma apropii de ele cu tristete si cu ingrijorarea ca cei pe care i-am lasat inauntru s-ar putea sa se fi dus in timpul scurs de la ultima descindere. Temerea aceasta a atins apogeul intr-o iarna, cand la una dintre casele mici am ajuns prea tarziu, gazda fiind in coşciug, pe masa, asteptandu-si inmormantarea.
Fiind tot mai rare, sunt foarte meticulos azi in a le fotografia, alegand cu grija momentul zilei, compozitia, lumina, incercand sa dau o tenta cat de cat plastica imaginii rezultate, nu doar una documentara. Uneori imi iese, alteori nu. Gasesc ca majoritatea fotografiilor mele, indiferent de tema, sunt in stransa conexiune cu starile mele.
Desi am vazut trei-patru incercari timide de restaurare a unora dintre ele, locuite si in ziua de azi, in conditii de secol XVIII – XIX, cred ca pastrarea acestor pete de albastru in peisajul maramuresean a scapat definitiv de sub control, cele mai multe dintre ele fiind disparute. Din pacate… (Mihai Grigorescu)

 

Share.

Lasa un Comentariu

error: Continutul este protejat!
Mai multe despre atemporal., case mici, civilizatie, cultura, documentar, feerie, fotograf, fotografie, fragil, Maramures., Mihai Grigorescu, patrimoniu, poveste, proiect, ritm, serie
Expozitie Petrut Calinescu: „Sunt doctor rom”

Francesco Comello: Insula Mantuirii

Ioana Moldovan: PTSD – noul front al razboiului din Ucraina

Închide