Francesco Comello: Insula Mantuirii

0

Pierduta in imensitatea stepei ruse, undeva intre Moscova si Iaroslavl, o comunitate mica din Oshevensk se intoarce la datele primare ale existentei: a munci, a manca, a dormi, a iubi… Sfideaza toate avatarurile lumii moderne si traieste ghidata de valorile de baza ale Evangheliei. 300 de tineri, dintre care multi inadaptati sau cu probleme familiare, invata un nou abecedar al vietii intr-o fratie fondata la inceputul anilor ’90 de catre un preot ortodox rus. Fara televizor, internet, telefon mobil sau bani, considerate relele societatii. Francesco Comello documenteaza existenta de zi cu zi a unei comunitati suficienta siesi, care se foloseste de rigiditatea valorilor traditionale pentru a evada fara surle si trambite din societatea contemporana. Localnicii numesc aceasta comunitate ascunsa, tacuta si fericita, „Insula mantuirii”. Proiectul lui Francesco Comello imbina perfect compozitia cadrului, cu poezia imaginii si cu semnificatiile izvorate dintr-o astfel de aventura umana. Limbajul fotografic este sustinut si amplificat de un alb-negru matur si intens, de ritmul lent si de atmosfera magica din aproape fiecare cadru. „L’Isola della salvezza” zugraveste o utopie educationala revoluta. O poveste mirabila, suspendata in timp.

 

Francesco ComelloFrancesco Comello

  • nascut la 30 iunie 1963, Udine, Italia
  • studii de specialitate la Scoala de Arta
  • a lucrat in publicitate si in grafica
  • expozitii in Italia si in strainatate
  • prezent des in mass-media italiana (reviste, radio, tv)
  • premii nationale si internationale
  • imagini aici: http://francesco-comello.tumblr.com/

 

Lui Francesco Comello nu-i plac luminile reflectoarelor. Si nici sa vorbeasca mult. Prefera, din zeci de motive, sa lucreze in tacere. Asa stand lucrurile, a cautat destula vreme un mijloc de a se exprima. A gasit fotografia ca modalitate de neegalat in a transmite emotii. „Nu exista un motiv mai bun de a calatori decat acela de a putea deveni martor al locurilor prin care treci. Uneori acestea asteapta de mult timp ca cineva sa se opreasca si sa le asculte povestile”, titreaza fotograful in deschiderea blogului sau, citandul pe regizorul Wim Wenders.

A inceput sa calatoreasca in Rusia mai degraba in cautarea unui timp pierdut si a unor stari de spirit pe care le credea ingropate demult in memoria sa. Nu banuia atunci ca vizitand sezon dupa sezon aceleasi locuri, timpul va capata pentru el o alta conotatie. Si nici ca va deveni martorul unei povesti crepusculare, inevitabil suspendata in timp, in care cele mai mari valori sunt Dumnezeu si patria.

© Francesco Comello: "L'Isola della salvezza"Totul incepe in anul 2008 intr-un sat mic si indepartat din marea campie rusa, desprins parca dintr-un decor de secol XIX. „La inceputul anilor ’90, un preot ortodox a fondat aici o fratie de aproximativ 30 de oameni care sa traiasca in conformitate cu principiile Evangheliei si ale sfintilor parinti. Odata cu trecerea timpului a devenit o comunitate de sine statatoare, care are in grija astazi peste 300 de tineri, baieti si fete, mai mult sau mai putin inadaptati in societate. Educatia lor se face fara televizor, internet, telefoane mobile sau bani. Cei mici studiaza mai mult, iar cei mai mari lucreaza din cand in cand pamantul. Exista de-asemenea sali de lectura, de dans, spatii de joaca. Majoritatea dintre ei refuza societatea contemporana sau pur si simplu nu o recunosc ca fiind a lor. Este un loc spiritual, educational si cultural unic in intreaga Rusie”, afirma Francesco Comello.

 

„Orice imagine suprapune o experienta umana”

Vizita din 2008 i-a deschis doar apetitul pentru inedita poveste a comunitatii ruse din Oshevensk. Au urmat alti trei ani de documentare pana a reusit sa puna pe picioare un proiect solid si fara fisuri. „Cineva mi-a spus ca sunt incet, marturiseste cu umor fotograful. Ca as fi putut sa public deja o carte pe marginea vietii acestei comunitati. Sunt insa din ce in ce mai ferm convins ca nu poti impune limite de timp unor asemenea povesti. Pentru ca, la nivel personal, orice imagine suprapune o experienta umana si devii parte integranta a acelei experiente. Intr-o lume in care totul este facut si consumat in graba, prefer sa merg contra curentului si sa revin la ritmul lent al povestii, care doar pare un fotoreportaj. La nivel metaforic insa toata aceasta istorisire dobandeste greutate epica”.

© Francesco Comello: "L'Isola della salvezza"„L’Isola della salvezza” este cel mai recent proiect al lui Francesco Comello si a fost recompensat cu mai multe premii internationale la festivalurile de profil, fiind acceptat de catre Magnum si LensCulture intre cei zece finalisti pentru Report Award 2016.

Seria sa de imagini este doar un prim capitol al unei istorii vizuale contemporane despre diversitatea si frumusetea elementara a Rusiei post-sovietice, caci in urma cu doi ani de zile, fotograful italian a decis sa se reintoarca in Rusia. In alt loc, pentru o alta poveste, descriind un alt timp magic, care parca asteapta la usa atunci cand zabovesti cu privirea pe imaginile sale. (F.S.)

 

Share.

Lasa un Comentariu

error: Continutul este protejat!
Mai multe despre abecedar, aventura, comunitate, documentar, fotografie, Francesco Comello, inadaptat, insula, limbaj, magie., mantuire, ortodox, Oshevensk, poveste, preot, proiect, rus
Ioana Moldovan: PTSD – noul front al razboiului din Ucraina

Alexandru Paul: Suburbia de lux

Hajdu Tamas: Laboratorul din spatele blocului

Închide