George Popescu: In spinarea trenului saharian

0

Fotograful George Popescu traverseaza Mauritania pe spinarea unui tren destinat transportului de zacamant de fier. Convoiul de 2,5 kilometri lungime duce insa in spate o intreaga civilizatie, centrata neasteptat in jurul unei cai ferate care strabate Sahara. Imaginile juxtapun intr-un fel ciudat normalitatea vietii intr-un loc deopotriva aspru si suprarealist de frumos. Pasagerii fac comert, incarca si descarca marfuri alimentare si animale vii, se roaga, isi prepara masa si ceaiul si socializeaza prin jocuri pe nisipul incins. Sinuoasele vagoane de marfa strabat o tara si fixeaza o cultura. Faimosul tren e „Axis Mundi”-ul Mauritaniei, ne-erodat inca de timp si de realitate.

 

George Popescu

  • nascut in 1980
  • fotograf si videograf
  • membru al Agentiei N-OST (sediu in Berlin)
  • publicat in: Frankfurter Allgemeine Zeitung, Spiegel, L’Express, CNN, Focus, NZZ.ch, Berliner Zeitung, TAZ, Wiener Zeitung, Die Wochenzeitung, Esquire, Decat o Revista, Vice etc
  • a lucrat ca si cameraman pentru: ARTE tv, ARD, Blue Cross International, Vice UK & World Animal Protection
  • premiat la Lensculture Visual Storytelling Awards 2015, categoria „Single Image”
  • website: poqe.com

 

Convoiul

In Mauritania poti calatori fara bilet, dar pe spinarea trenului, pe movilele de zacamant de fier pe care-l transporta de la mina Zouérat, din nordul tarii, pana la portul Nouadhibou de pe coasta atlantica. Pasagerii sunt in principal comercianti care duc cu ei produse alimentare si animale vii, indurand pe timpul calatoriei vanturi puternice si temperaturi care pot atinge vara 50 de grade Celsius.

„Distanta de 700 de kilometri prin Sahara este parcursa in aproximativ 20 de ore si e ca si cum te-ai afla intr-o masina de spalat rufe, afirma fotograful: te zgaltaie tot timpul si e foarte zgomotos. Usile se clatina mereu si chiar daca ai un pat, e foarte greu sa adormi”.

 

© George Popescu: MauritaniaCei care calatoresc gratis in vagoanele goale asteapta ca oile si magarii sa fie urcati in tren, in timp ce ei pregatesc masa de pranz, socializeaza prin intermediul catorva jocuri in nisip si fac ceaiul pentru drumul pana la Zouérat.

La minele de suprafata din Zouérat se pot vedea camioane uriase care transporta zacamantul de fier ce va fi incarcat in trenul care masoara, potrivit Societatii Nationale Industriale si Miniere (SNIM) din Mauritania, aproape 2,5 kilometri lungime, unul dintre cele mai lungi convoaie de tren din lume. Dupa ce este incarcat, trenul se indreapta inspre portul Nouadhibou unde incarcatura este pregatita pentru export.

Pe tot parcursul drumului, pasagerii devin martorii unui peisaj saharian care-ti taie respiratia, fara prea multe repere, dar chinuitor de frumos. In plus, experimentezi o intreaga galerie de sunete discordante, cum ar fi ragetul magarilor, suieratul vantului si al nisipului, dialectele folosite de calatori, dar si ritmul uneori constant, alteori sincopat, al trenului in miscare.

 

Provocarea

„Cand am vizitat pentru prima oara desertul mi-am amintit de o carte a unui fotograf francez din anii ’70. Spunea in pagina de deschidere ca odata ce ai fost acolo, te vei intoarce cu siguranta, desertul te cheama. Poate iti va lua luni sau ani, dar te vei intoarce. Imi tot aduc aminte de citatul acela de fiecare data cand ma intorc in Mauritania”, ne spune George Popescu.

Una dintre cele mai mari provocari a fost sa-si pastreze curate aparatul foto si obiectivele de praful din atmosfera, o batalie continua. Expunerile lungi pe trenul in miscare au fost greu de controlat. Prima imagine din serie rezuma perfect dificultatile tehnice pe care le-a intampinat: e un cadru cu trei oameni care se roaga in timp ce nisipul este spulberat de-a curmezisul trenului; expunerea este de 0,7 secunde, cu aparatul in mana. „Fotografia arata cam brut, neprelucrata, dar e extrem de reala”, ne lamureste George Popescu.

© George Popescu: MauritaniaFotograful roman a vizitat pentru prima data Mauritania in anul 2010, intr-o perioada critica pentru cei care calatoreau in zona, cand aveau loc dese rapiri de persoane. S-a intors doi ani mai tarziu, dar perspectiva unei calatorii cu trenul tot riscanta ramanea. Oportunitatea s-a ivit in septembrie 2015, cand a strabatut timp de o luna de zile Mauritania.

„Cred ca obiectivul meu a imbatranit cu un an de zile dupa aceasta calatorie”, ne spune fotograful, desi admite ca a prins „o vreme foarte buna, nu tare calduroasa”. Pentru a inghiti cat mai putin praf a fost nevoit sa-si infasoare permenent fata intr-un tricou. Chiar si asa, a inhalat praf cat pentru toata viata. Nu uita insa faptul ca mauritanienii sunt oameni prietenosi si linistiti. „Esti intotdeauna binevenit ca si turist in tara lor, e parte a vietii in desert. Lectia pe care acesta o ofera este aceea de fraternitate. Am experimentat-o cu bucurie si, in ciuda barierelor de limba si cultura, aceasta solidaritate mi-a facut calatoria mult mai usoara”, puncteaza fotograful. (F.S.)

 

Share.

Lasa un Comentariu

error: Continutul este protejat!