Larissa Korobova: Syria. Before the war.

0

Siria, inainte de razboi. O lume normala, in care copii se joaca pe strazi, iar oamenii mari fac piata si se ingrijesc de cele trebuincioase intr-o gospodarie. Tavalugul istoriei inca nu s-a pornit. Larissa Korobova face prima escala in Siria in 2005. Revine frecvent in urmatoarea perioada, chiar de mai multe ori pe an. Nu lasa nimic la voia intamplarii, documenteaza atmosfera urbana, viata rurala, desertul, comunitatea beduinilor, zona insulara. Trage pe film. Seria ei de imagini reinvie o lume care nu va mai fi niciodata la fel. “Syria. Before the war” este un proiect documentar care pledeaza discret, dar ferm, pentru normalitate, intr-o perioada in care mecanismele nestiute ale istoriei par s-o ia din nou pe drumuri gresite.

 

Larissa Korobova

Larissa Korobova

  • traieste si lucreaza in Moscova
  • membra din 2007 a Russian Unit of Fine Art Professional Photographers
  • studii universitare de jurnalism, Moscova, 2008
  • cursuri de fotografie intre 2005 – 2008, Sankt Petersburg
  • expozitii: Sankt Petersburg, Moscova
  • imagini publicate New York Magazine
  • link: https://www.flickr.com/photos/larissam

 

 

“In 2005 am avut oportunitatea de a vizita pamantul sfant al Siriei pentru prima oara, un tinut cu o istorie care ne intoarce in timp cu milenii. Cu orase care existau cu 3000 de ani inaintea lui Iisus Cristos. Un teritoriu prin care trecea odinioara faimosul Drum al Matasii. Si o tara strabatuta frecvent de vechi profeti si apostoli.

 

Ospitalitate si traditii

M-am indragostit de Siria din momentul in care am ajuns acolo. Totul mi se parea magnific: aerul, peisajele, plantele, orasele, satele. Si mai mult decat atat, oamenii, a caror ospitalitate e legendara. Indiferent de statut, social sau religios, sirienii sunt dornici sa te ajute. O fac fara sa clipeasca. Si au inimile deschise catre a sti mai multe despre Rusia, de exemplu, si despre oamenii care traiesc acolo. Sunt interesati de tot: traditiile noastre, daca oamenii au o viata buna, ce gandeste populatia despre cei de la putere, daca doctorii si ofiterii de politie sunt bine platiti, cum e la batranete etc. Sirienii sunt ospitalieri si sinceri. Daca ai venit ca oaspete, fii sigur ca toate rudele si prietenii gazdei vor veni sa te vada. Si fiecare ia parte la discutii si pune intrebari.

© Larissa Korobova: Syria. Before the war.

Oamenii ti se arata cu noblete si demnitate, niciodata pripiti, intotdeauna zambitori, gata sa sustina o conversatie pe orice subiect, asta in timp ce se ocupa de confortul oaspetilor. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost dragostea pentru tara lor, mandria pentru traditiile lor si ravna cu care le pastreaza.

Chiar si atunci cand vine vorba despre cei tineri, observi usor aplecarea lor spre a studia istoria, literatura, muzica in Orientul Mijlociu mai degraba decat in Europa. Sunt adevarati patrioti. Auzind ca sunt din Rusia, un sofer de taxi mi-a spus: «Sunt mandru ca acest pamant e tara mea!». Are totul pentru o viata fericita: o natura extraordinara si oameni minunati.

Se stie ca Siria, Liban si Iordania sunt tari unde populatia traieste in toleranta religioasa de mai multe secole. In Siria chiar se simte asta. Vei gasi moschei si biserici ortodoxe la mai putin de 50 de metri distanta unele de altele, musulmanii alaturandu-se deseori crestinilor ortodocsi in rugaciune. Capul lui Ioan Botezatorul este pastrat in Moscheea Umayyad si este venerat de practicantii ambelor religii. Te uimeste la inceput, dar mai apoi devine un lucru obisnuit.

 

Beduinii

Am inceput sa calatoresc in Siria din anul 2005, chiar de mai multe ori pe an, studiind aceasta tara putin cate putin. Si am fotografiat pe film tot ce mi s-a parut deosebit. Beduinii mi s-au parut cei mai fascinanti oameni, viata lor fiind diferita izbitor fata de cea a populatiei de la orase. Sunt triburi nomade care se stabilesc doar pentru perioade scurte intr-un anume loc, calatorind sute de kilometri in cautarea apei si a pasunilor bogate pentru cirezile lor.

I-am vizitat in desert, in corturile lor din lana aspra de camila. Chiar daca nu stiau decat cateva cuvinte in engleza m-au invitat la masa, de la care nu lipsea traditionalul si obligatoriul ceai. Sau cafea. I-am simtit iritati in primele 15 minute cand m-au vazut ca fotografiez. Dar apoi, cand au realizat ca nu pot vedea nicio imagine din ceea ce fac, pricepand cu greu ca folosesc pelicula, si-au pierdut tot interesul pentru preocuparea mea si si-au vazut de treburile lor. Dupa acest episod, abia daca mai eram bagata in seama.

© Larissa Korobova: Syria. Before the war.

Cand am vizitat pentru prima data asezamintele lor nomade am fost uimita de multiplele culori ale vestmintelor femeilor. Am fost atenta la fiecare nuanta si la fiecare umbra imaginabila; rosul si albul dominau cu autoritate. Femeile erau foarte ingrijit imbracate si curate, ca si atunci cand astepti pe cineva. Parca erau pregatite pentru o sedinta foto. Inauntru, corturile erau ingrijite cu scrupulozitate. Asta mi s-a parut un pic ciudat, avand in vedere ca apa le era livrata in tancuri speciale de catre autoritati. Iar a pastra un loc curat fara suficienta apa e aproape imposibil. Copiii, ca oriunde altundeva in lume, se jucau, faceau pozne si chiar dansau. Cu timpul, am invatat sa comunicam si sa ne intelegem unii pe altii. Am mai aflat ca beduinii isi indreapta copiii catre scolile de la orase, considerand ca viata de acolo ar fi mai buna si mai usoara.

Nomazii traiesc intr-un fel de economie de subzistenta, asa cum traiau si in primele secole. Cresc oi, capre, cai si camile si fac si astazi comert cu grupurile invecinate. Beduinii detin cirezi imense de animale. Uneori nu doar ale lor. Oamenii bogati cumpara septel si il lasa mai apoi in ingrijirea beduinilor, asa ca acestia din urma castiga si bani. Cu cat cirezile cresc, cu atat mai multi doctori veterinari se stabilesc in zona.

Ierarhiile se respecta cu strictete in asemenea zone. Un frate mai mic nu va incepe niciodata sa manance inaintea unui frate mai mare. Iar batranii au intotdeauna dreptate, sunt iubiti si respectati.

 

Viata la oras

In centrele urbane, viata se deruleaza linistit. Singurele exceptii sunt taxiurile galbene, care intrerup ritmul calm al orasului, si piata, o lume in sine. In orasele mari, ca Damasc sau Alep, piata se deschide devreme, catre 3:30 dimineata. Pregatirile pentru ziua urmatoare sunt si ele in toi. Bunurile sunt asezate frumos pe tarabele nesfarsite. Sortimentele de marfuri mi s-au parut mult mai diverse decat oriunde altundeva in Orientul Mijlociu. Poti gasi, de asemenea, minunate antichitati, covoare, bijuterii. Un bibelou, o haina, o delicatesa culinara – piata siriana a avut intotdeauna de toate pentru fiecare. Mai sunt apoi o multitudine de chioscuri cu dulciuri, condimente si ierburi. Ca o curiozitate, traditionalele dulciuri orientale sunt facute intotdeauna de catre barbati. Am intrat in cateva dintre aceste magazine mici si foarte bine echipate, iar proprietarii erau incantati sa-mi vorbeasca despre rutina zilnica si sa-mi pozeze. Odata ce ii cunosti mai bine, ti-i vei face prieteni adevarati pentru multi ani.

© Larissa Korobova: Syria. Before the war.

Una dintre cele mai interesante experiente pe care le-am avut se leaga de insula Arwad. In fiecare zi, oamenii se ingramadesc pe cheiul Tartus pentru a vizita acest loc magic. Insula e mica si a ramas neschimbata de pe vremea Apostolului Paul, despre care se spune ca se ruga aici. Strazile sunt atat de inguste incat uneori nu pot trece doi oameni unul pe langa celalalt. Asa stand lucrurile, pe insula nu exista masini. Dar cat de bine, de linistit si de in siguranta te simti aici!… Zgomotul valurilor care se lovesc de tarm, larma pescarusilor si strigatele copiilor – nimic nu pare sa se fi schimbat aici din vremea apostolilor. E un loc in care m-as intoarce de fiecare data. Nici nu-mi mai amintesc de cate ori l-am vizitat. Uneori simt ca stiu totul ca in palma mea, dar in clipa urmatoare insula ma surprinde cu un alt colt minunat pe care nu-l stiu, cu o alta latura, cu un alt unghi.

Astazi, Siria se regaseste permanent in rugaciunile mele. Ma rog pentru oamenii minunati de acolo, pentru prietenii mei, pentru ca acest razboi fara sens sa inceteze. Si, odata ce va fi asa, stiu ca ma voi intoarce din nou. “ (Larissa Korobova)

 

Share.

Lasa un Comentariu

error: Continutul este protejat!
Mai multe despre Alep, beduini, documentar, fotografie, Larissa Korobova, proiect, razboi
Sorin Vidis & Bogdan Boghitoi: Oina

Robert Rutöd: Right Time Right Place

Oliver Merce: The Anatomy of Decay

Închide